CEC a stabilit că, în afara țării, vor fi amenajate 150 de secții, nu „cel puțin 190”, așa cum a decis Curtea de Apel și CSJ
Politic 24 iunie 2021, 15:31 | 428

După două săptămâni de ședințe judiciare și după jumătate de zi de consultări între membrii Comisiei Electorale Centrale și reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, CEC a mai adăugat doar patru secții de votare pentru diaspora la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie. Autoritatea electorală a emis aseară o nouă hotărâre prin care a stabilit că, în afara țării, vor fi amenajate 150 de secții, nu cel puțin 190, așa cum a decis Curtea de Apel și Curtea Supremă de Justiție.

CEC a luat decizia după ședința comună cu reprezentanții Ministerului de Externe, care a durat mai bine de opt ore. Autoritatea electorală a decis să nu se conformeze hotărârilor Curții de Apel și Curții Supreme de Justiție, care au somat instituția să deschidă nu mai puțin de 190 de secții de votare în străinătate, CEC adăugând la cele 145 de secții aprobate anterior doar încă patru.

Decizia Comisiei Electorale Centrale: "Având la bază devizul de cheltuieli estimativ pentru organizarea și desfășurarea alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie 2021 întocmit în baza evaluării necesităților pentru 150 secții de votare, CEC a transmis spre avizare finală MAEIE o listă, la fel, cu 150 secții de votare. În context, MAEIE a comunicat despre îndeplinirea condiției ce vizează obținerea acordului autorităților competente ale statelor străine, precum și a confirmat posibilitatea asigurării din punct de vedere logistic a procesului de votare, inclusiv identificarea președinților birourilor electorale ale secțiile de votare și sediilor acestora”."

Se arată în comunicatul instituției. Noile secții vor fi deschise în orașele Las Vegas din Statele Unite ale Americii, Londra din Marea Britanie și orașele Hanovra și Nuernberg din Germania. Având la bază devizul de cheltuieli estimativ pentru organizarea și desfășurarea alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, întocmit în baza evaluării necesităților pentru 150 secții de votare, CEC a transmis deja spre avizare finală Ministerului de Externe o lista cu cele 150 de secții de votare. Unele formațiuni politice au reacționat dur, condamnând acțiunile autorității electorale în raport cu un act judiciar definitiv.

Reacția Partidului Acțiune și Solidaritate: "CEC calcă în picioare dreptul la vot al cetățenilor și merge împotriva legii, a deciziilor judecătorești și a bunului-simț. Oricâte bețe în roate ar pune Comisia Electorală Centrală, diaspora va ieși la vot! Oricât de tare s-ar chinui regimul corupt să rămână la putere împotriva voinței poporului, cetățenii vor învinge. Fiecare oră stată în ploaie sau arșiță, cu copii în brațe, la zeci și sute de kilometri distanță, fiecare buletin de vot care nu va ajunge vor fi pe responsabilitatea CEC - instituția care a întors spatele cetățenilor."

Se menționează în declarația PAS. Cu reacții dure au venit și cei din Platforma Demnitate și Adevăr. Vicepreședintele formațiunii, Alexandru Slusari, consideră că decizia de ieri este „sabotaj cras” din partea CEC.

ALEXANDRU SLUSARI, vicepreședintele Platformei DA: "Eu înțeleg că noi multe am văzut în politica noastră moldovenească, dar cu atâta sfidare să reacționezi la decizia Curții Supreme de Justiție este strigător la cer. Eu cred că acei funcționari din cadrul CEC, trebuie să înțeleagă că mai degrabă sau mai târziu ei vor purta responsabilitate. Noi deja trebuie să fim dublu exigenți cu acest CEC. Dacă la prezidențiale noi am crezut că această instituție este cumva independentă, acum noi înțelegem că lucrurile merg destul de prost."

A declarat Slusari în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la postul nostru de televiziune. Iar colegul său de partid, deputatul Dinu Plîngău, a anunţat că a sesizat Procuratura Generală, CNA, Procuratura Anticorupţie şi Serviciul de Informaţii de Securitate în legătură cu acţiunile şi inacţiunile unor membri ai Comisiei Electorale Centrale ce vizează procesul electoral. Cu o reacție au venit și cei de la Blocul electoral ”Renato Usatîi”.

ELENA GRIȚCO, candidat al Blocului electoral ”Renato Usatîi”: "Știm foarte bine cine stă în spatele acestei decizii. Evident că cel care a numit cetățenii noștri din diaspora electorat paralel. Care astăzi dirijează cu cu cei din Comisia Electorală Centrală. Au făcut tot posibilul ca oamenii noștri să nu aibă posibilitate pe 11 iulie să meargă la vot."

Decizia membrilor CEC a fost criticată și de președintele Partidului Democrația Acasă.

VASILE COSTIUC, președintele Partidul Democrația Acasă: "Guvernarea de la Chișinău se teme de voturile diasporei, se teme de le tremură sandalele și chiloții și au mers împotriva justiției. Justiția lor capturată și controlată și care le-a dat un verdict și o palmă peste bot. Ei au mers și au anulat decizia Curții de Apel, pentru că se tem să nu piardă alegerile."

În schimb, candidatul Blocului electoral al Comuniștilor și Socialiștilor, Bogdan Țârdea, a salutat decizia CEC.

BOGDAN ȚÂRDEA, candidat BECS: "Bravo! CEC nu a cedat în fața Ministerului de Externe, nici în fața Maiei Sandu și nici în fața lui Hogan."

A scris Țârdea pe Telegram. Celelalte formațiuni politice nu au venit cu reacții la decizia CEC. Pe 19 iunie, CEC a atacat cu recurs la CSJ decizia magistraților Curții de Apel prin care a fost somată să deschidă pentru diaspora nu mai puțin de 190 de secții de votare. Instanța supremă a menținut decizia Curții de Apel.

Opinia ta contează. Comentează!
LIVE