Vicepreşedintele SUA, Kamala Harris, a fost primită la Palatul Cotroceni, de preşedintele Klaus Iohannis
Vicepreşedintele Statelor Unite ale Americii, Kamala Harris, a fost primită astăzi la Palatul Cotroceni, de preşedintele Klaus Iohannis. Prezenţa la Bucureşti a oficialului de la Washington reconfirmă angajamentul ferm al Statelor Unite de a susţine securitatea României şi a aliaţilor NATO de pe Flancul Estic, potrivit Administraţiei prezidenţiale.
Klaus Iohannis şi Kamala Harris au programate convorbiri tete-a-tete şi convorbiri oficiale, la finalul cărora, la ora 15,30, vor susţine declaraţii de presă comune. Joi, înainte de a participa la reuniunea informală a Consiliului European, care s-a desfăşurat la Versailles, Klaus Iohannis a declarat că va discuta cu vicepreşedintele american Kamala Harris despre Grupul de luptă aliat, care ar urma să fie găzduit de România şi despre soldaţii americani care au venit în ţară, scrie Agerpres.








