Jurnalul Sportiv, 20 Iunie
Sport 20 iunie 2025, 20:34 | 277

Pregătirile sunt pe ultima sută de metri. Conducătorii rugby-ului moldovenesc doresc să organizeze o adevărată sărbătoare odată cu găzduirea Campionatului European la rugby 7.

Inter Miami a produs surpriza în etapa a doua de la Campionatul Mondial al Cluburilor și a învins-o pe Porto, scor 2-1. Lusitanii deschiseseră scorul din penalty prin Samu (minutul 8), dar formația din MLS a revenit prin reușitele lui Segovia (minutul 47) și Messi (minutul 54). Starul argentinian a punctat din lovitură liberă, ca pe vremea în care făcea spectacol la Barcelona. Anterior, Inter Miami înregistrase o remiză albă cu Al Ahly. După două etape, se află la egalitate de puncte cu Palmeiras (4), cu care va da piept în ultima rundă. Pentru prestația sa din meciul cu Porto, Messi a primit nota 8,3 din partea Sofascore, adică cel mai mare calificativ.

Jennifer Lopez o poate ajuta pe Zimbru să acceadă în turul 3 preliminar din Conference League. Conform tragerii la sorți pentru turul 2 preliminar, Zimbru va juca cu Astana iar primul meci urma să aibă loc la Chișinău pe 24 iulie, iar returul în Kazahstan pe 31 iulie. Doar că tot în acea perioadă este preconizat concertul celebrei cântărețe americane pe Astana Arena, iar clubul de fotbal kazah dorește ca turul să aibă loc pe teren propriu și returul la Chișinău. Zimbru este deacord și a înștiințat deja forul continental. O decizie oficială a UEFA va veni în scurt timp. Zimbru, cu actualul antrenor Oleg Kubarev, a ajuns până în play-off-ul Europea League în sezonul 2014-1015. Atunci, ”galben-berzii” erau eliminați după o dublă manșă de PAOK. Sheriff și Petrocub sunt singurile echipe din Moldova care au acces în faza grupelor a turneelor continentale.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie