Copiii din grădinițele din Chișinău vor învăța să prevină situațiile de risc, să reacționeze corect și să recunoască pericolele din jur
Social 14 mai 2026, 16:19 | 112

Copiii din grădinițele din Chișinău vor învăța să prevină situațiile de risc, să reacționeze corect și să recunoască pericolele din jur. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a lansat o campanie de educație pentru cei mici, cu activități interactive și exerciții practice. Astăzi, aproximativ 60 de copii au explorat tehnica de intervenție a salvatorilor.

Cei mici spun că știu ce trebuie să facă într-o situație de pericol.

Părinții și educatorii spun că aceste activități sunt necesare pentru copiii de vârstă preșcolară.

IULIA HRISTINIUC, director Grădinița nr.180: "Copiii sunt învățați regulile de securitate în caz de incendiu în caz de situații de risc și au ocazia să vadă, să se familiarizeze cu echipamentul pe care îl au și să cunoască cum ar putea să intervină în asemenea situații."

În cadrul evenimentului, a fost lansată cartea „Singur acasă în siguranță”, scrisă de pompierul Nicolai Cărăuş.

NICOLAI CĂRĂUȘ, pompier, autorul cărții: "Sunt zece reguli esențiale și pe înțelesul copiilor. Plus fiecare regulă are câte o activitate pentru a îi captiva atenția și pentru a îl implica să înțeleagă mai bine esența acestei reguli."

Pompierul spune că a lucrat un an la această carte, iar de ajutor i-a fost copilul.

NICOLAI CĂRĂUȘ, pompier, autorul cărții: "Copilul meu m-a ajutat în tot acest drum pentru că eu făceam o machetă și deja vedeam cum el se comportă, cum le asimilează, cum percepe informația."

LILIANA PUȘCAȘU, purtătoare de cuvânt a IGSU: "De multe ori când se întâmplă o situație de risc, cel care este vizat este un copil care se ascunde într-un dulap, sau se ascunde într-un spațiu închis și atunci când vine pompierul li se pare că a venit un cosmonaut. Acum această campanie merge în grădinițele din municipiul Chișinău, iar pompierii noștri se vor așeza jos, alături de copii, pe covorașe, pentru a le explica reguli elementare."

Campania de prevenire a riscurilor în rândul copiilor se va desfășura în toate grădinițele din Chișinău până pe 28 mai.

Opinia ta contează. Comentează!