Jurnalul orei 17, 7 Iulie
Jurnalul orei 17:00 7 iulie 2022, 18:55 | 1015

Prezentat de Vasile Luchianu

Premierul britanic Boris Johnson a demisionat astăzi, dar rămâne în funcție până la alegerea noului lider al Partidului Conservator, care ar putea avea loc până la toamnă. ”Regret că nu am fost suficient de convingător în fața britanicilor”, a declarat Jonson, cedând în faţa apelurilor din partea miniştrilor şi parlamentarilor Partidului Conservator.

Ședință cu scântei la Parlament, în timpul examinării proiectului de ratificare a Memorandumului de înțelegere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană. Documentul prevede recepționarea asistenței macrofinanciare, de 150 de milioane de euro, din partea blocului comunitar, pentru a acoperi necesitățile bugetare ale Republicii Moldova. La prezentarea proiectului, deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor și cei din Partidul Șor au criticat guvernarea că se împrumută prea mult. Aceștia și reprezentanții PAS și-au împărțit acuzații și replici acide.

Prețul carburanților continuă să scadă. Mâine, șoferii vor plăti pentru un litru de motorină 30 de lei și 38 de bani, cu 44 de bani mai puțin decât astăzi. Benzina va costa 32 de lei și 30 de bani, cu 26 de bani mai puțin.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie