Tânărul învinuit de accidentul tragic de la Strășeni va fi judecat în procedură simplificată
Social 16 octombrie 2026, 20:00 | 146

Tânărul de 19 ani, învinuit de accidentarea mortală a unui băiat de 14 ani și rănirea gravă a unei fete de 12 ani pe o trecere de pietoni la Strășeni, va fi judecat în procedură simplificată. Judecătorul a admis astăzi cererea acestuia, ceea ce îi permite să beneficieze de o reducere a pedepsei. Inculpatul și-a recunoscut pe deplin vina.

NICU ȘENDREA, avocatul inculpatului: “Clientul meu astăzi a manifestat poziția prin depunerea unei cereri, prin care solicită examinarea într-o procedură simplificată, pentru faptul că persoana recunoaște integral vina.”

Potrivit procurorului, inculpatul beneficiază de reducerea cu o pătrime a pedepsei.

CEZAR ȚACA, procuror: “Asta presupune limita maximă a pedepsei sub formă de închisoare pe un termen de cinci ani și opt luni, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport. Inclusiv instanța poate dispune și aplicarea prevederilor articolului 70, alineatul 3, cu indicele prim, Cod penal, care presupune reducerea pedepsei pentru persoana care a săvârșit infracțiunea între vârsta de 18 și 21 de ani, care, la fel, inculpatul beneficiază de o reducere cu o treime a limitei maxime.”

Mama băiatului care a murit în urma accidentului așteaptă ca șoferul să fie pedepsit aspru.

ALEXANDRA SECRIERU, mama băiatului decedat: “El o să stea și o să știu că am făcut măcar cât de puțină dreptate pentru copilul meu. Poate eu ca om înțeleg, dar ca mamă nu pot să înțeleg niciodată, că eu aștept copilul în fiecare seară să vină acasă.”

Mama fetei a declarat că aceasta a suportat patru intervenții chirurgicale și a fost diagnosticată cu pierdere neurosenzorială a auzului la urechea dreaptă.

VALERIA DUBCEAC, mama fetei: “Acea bucată de os lipsă, așa și stă la picior, sunt deja aproape nouă luni și ea depinde de două cârje, un copil de 13 ani. De la proces așteptăm transparență și empatie față de copil.”

Accidentul s-a produs în seara de 2 februarie. Tânărul de 19 ani se afla la volanul unui Mercedes și se deplasa în direcția Chișinăului, când i-a lovit pe cei doi minori care traversau regulamentar strada la Strășeni. Testul alcoolscopic a arătat că șoferul nu a consumat alcool.

Opinia ta contează. Comentează!