„Nu mai este în partid un membru pe nume Serghei Iaralov. Nu mai țin minte dacă el însuși a depus cererea de demisie, cert este că a fost șters de pe listă”, a declarat Dumitru Diacov, la TV8.

Anterior, Diacov a mai spus că Plahotniuc a greșit atunci când a discutat subiectele politice cu unii consilieri precum Serghei Iaralov.

Iaralov a fost numit în ultimii ani, în presă, „omul din umbră” al lui Plahotniuc. Numele acestuia a apărut public, pentru prima dată, în contextul fraudei care s-a soldat cu furtul a cel puțin un miliard de dolari din sistemul bancar al R.Moldova. S-a întâmplat pe 15 octombrie 2015, atunci când, cu doar câteva minute înainte de a fi reţinut de ofiţerii CNA, fostul premier Vladimir Filat a declarat, de la tribuna Parlamentului, că Iaralov a participat „la toate discuţiile şi târgurile” care vizau Banca de Economii.

Ulterior, presa a accentuat rolul lui Iaralov în jaful bancar, care ar fi coordonat întregul jaf la bănci şi chiar ar fi fost autorul schemei care a dus la devalizarea BEM, BS și Unibank.

Se cunoaște de asemenea, că Serghei Iaralov a participat şi la negocierile din 2014 şi 2015 pentru formarea unei majorităţi parlamentare. Analiştii politici sugerau atunci că Plahotniuc încerca să influenţeze mersul negocierilor prin intermediul lui Iaralov. Chiar dacă nu deţinea vreo funcţie importantă în cadrul formaţiunii, Iaralov, alături de Constantin Botnari, îl însoţea mereu pe Plahotniuc la şedinţele Parlamentului, mai ales când urmau să fie votate priectele controvrsate ale unor modificări legislative.

Săptămâna trecută, președintele Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică, Chiril Moțpan, a declarat că Serghei Iaralov, la fel ca și Vladimir Plahotniuc, a obținut ilegal o a doua identitate în R.Moldova, profitând de influența asuptra instituțiilor statului în perioada guvernării PDM.