Un incendiu puternic a izbucnit aseară, către ora 21:00, într-un bloc de pe strada Calea Orheiului din capitală
Social 28 august 2026, 19:55 | 46

Un incendiu puternic a izbucnit aseară într-un bloc de pe strada Calea Orheiului din capitală. Pompierii și salvatorii au evacuat 20 de oameni, inclusiv șapte copii, pentru a evita intoxicarea cu fum a locatarilor. Din fericire, victime nu au fost înregistrate, dar un apartament a fost aproape distrus de flăcări.

Angajații Inspectoratului pentru Situații de Uregență au intervenit în scurt timp la fața locului cu patru echipaje de pompieri și salvatori. Aceștia au reușit lichidarea completă a flăcărilor către ora 23. În urma incendiului, au fost distruse mai multe bunuri materiale din interiorul antreului, bucătăriei, dar și al unei camere din apartament, pe o suprafață de 47 metri pătrați din suprafața totală de 79 metri pătrați. Mai mulți locatari ai blocului au tras o sperietură zdravănă, iar unii ne-au spus că au fost chiar afectați de fum sau le-au fost inundate locuințele în timpul stingerii flăcărilor.

LILIANA PUȘCAȘU, ofițer de presă IGSU: "La fața locului au fost îndreptate patru echipe de salvatori și pompieri. Ajunși, aceștia au stabilit că flăcările au cuprins mai multe bunuri materiale din interiorul apartamentului afectat cu două nivele. În mod prioritar salvatorii au evacuat din scara blocului douăzeci de persoane, printre care șapte minori, prevenind intoxicarea acestora cu produsele de ardere."

Potrivit IGSU, până în prezent, cauza și circumstanțele producerii incendiului nu au fost stabilite. În ultimele 24 de ore, pompierii și salvatorii au intervenit în 33 de situații de risc.

Opinia ta contează. Comentează!