Deputatul Partidului Șor, Marina Tauber, va sta următoarele 30 de zile în arest la domiciliu
Justiţie 25 octombrie 2022, 19:49 | 882

Deputatul Partidului Șor, Marina Tauber, va sta următoarele 30 de zile în arest la domiciliu. Decizia a fost luată astăzi de Curtea de Apel Chișinău.

După o noapte petrecută într-un cort, alături de protestatari, în fața Procuraturii Generale, Marina Tauber se întoarce în arest la domiciliu. Asta după ce procurorul anticorupție a contestat decizia primei instanțe, din 18 octombrie curent, care a hotărât să o elibereze pe Tauber sub control judiciar. Avocații deputatului au pledat pentru eliberarea definitivă a Marinei Tauber și susțin că aceasta este nevinovată. ”Judecătorii și procurorii sunt influențați direct de către cei de la guvernare”, a declarat Tauber după decizia Curții de Apel.

MARINA TAUBER, deputat Partidul Șor: "Noi vedem că și Procuratura și justiția noastră sunt influențată de partidul de guvernare și, personal de Maia Sandu. Ei se tem de puterea noastră și au văzut cât de puternic a fost protestul din această duminică. Ei înțeleg că și duminica viitoare va fi un protest puternic și au încercat să mă îngrădească și să mă limiteze la participarea acestei acțiuni. Este doar o luptă politică. Nu există nicio probă și nicio dovadă ca să fiu ținută în arest."

IULIAN BĂLAN, avocat: "Observăm că instanța aduce argumente numeroase pentru faptul că demersul acuzatorului de stat este neîntemeiat, nu sunt probe că doamna Tauber ar fi încălcat ceva, iar toată narațiunea acestei încheieri merge spre faptul că ea nu ar merita o asemenea măsură preventivă. Dar în final i se aplică această măsură preventivă cu o serie de restricții."

Procurorul de caz, Ghenadie Iepure, a declarat că ancheta are suficiente probe, pentru a cere ca Marina Tauber să stea în arest la domiciliu. Au fost luate în calcul și recentele percheziții, în timpul cărora au fost găsite mai multe pungi, în care erau peste 3,5 milioane de lei - bani folosiți pentru protestele organizate de Partidul Politic Șor.

GHENADIE IEPURE, procuror anticorupție: "Nu pot sa va spun ce probe au fost prezentate, pentru că este secretul urmăririi penale. În prezent cauza penală se afla pe rol. - Au legătură cu ultimele percheziții și cu banii găsiți în acele sacoșe? - Procurorul când susține un recurs are voie să facă trimitere la orice probă sau eveniment procesual. Respectiv, nu este îngrădit să facă trimitere la unele evenimente, care s-au întâmplat în ultimul timp sau care urmează să se întâmple."

Marina Tuber este acuzată că ar fi falsificat raportul financiar al Partidului Șor și că ar fi acceptat finanțarea ilegală a formațiunii. În data de 21 iulie, procurorul general interimar, Dumitru Robu, a cerut în Parlament ridicarea imunității Marinei Tauber. După ce aleșii poporului au votat pentru, deputatul Partidului Șor a fost reținut chiar în incinta legislativului. Marina Tauber a fost plasată în arest preventiv în Penitenciarul nr. 13, apoi transferată în arest la domiciliu.

Opinia ta contează. Comentează!