Liderul de la Kiev s-a aflat în capitala Bulgariei, ai cărei lideri au opinii diferite față de livrarea ajutorului militar Ucrainei
Volodimir Zelenski efectuează un turneu extern înaintea summitului NATO. Aseară, liderul de la Kiev s-a aflat în capitala Bulgariei, ai cărei lideri au opinii diferite privind ajutorul militar pentru Ucraina. Zelenski și omologul său bulgar au avut un schimb de replici, după ce Rumen Radev a declarat că în Ucraina este un conflict, nu război, cum e de fapt în realitate. Astăzi, Zelenski s-a aflat în Slovacia, unde a avut discuții cu președintele de la Bratislava, dar și în Cehia, la Praga. El a solicitat liderilor NATO să ia măsuri concrete în vederea aderării Ucrainei la NATO și a primit sprijin în acest sens din partea președintelui ceh.
VOLODIMIR ZELENSKI președintele Ucrainei: "Unii încă privesc către Moscova, altora le este frică de Rusia. Deși eu cred că acesta este un moment oportun, o mare șansă de a arăta curajul întregii alianței și puterea alianței. Dar, cu toate acestea, noi vorbim despre un semnal clar, de niște lucruri concrete în direcția acestei invitații. Avem nevoie de această motivare. Avem nevoie de onestitate în relațiile noastre."
PETR PAVEL președintele Cehiei: "Trebuie să fie spus foarte clar: interesul Cehiei este ca îndată ce războiul va fi încheiat, Ucraina să înceapă negocierile de aderare la NATO. Și asta pentru că este și în interesul securității noastre, a stabilității regionale și a prosperității economice."
Guvernul ceh a declarat că sprijinul pentru Ucraina va continua, inclusiv prin donarea mai multor elicoptere militare.
Vizita lui Zelenski în Bulgaria a fost marcată de o neînțelegere. Președintele Rumen Radev i-a spus lui Zelenski că țara sa nu îi va da mai multe arme, dar noul premier bulgar Nikolai Denkov, cu viziuni proeuropene, i-a promis liderului de la Kiev asistență militară suplimentară. "Nu putem sta cu braţele încrucişate în faţa a ceea ce se întâmplă la câteva sute de kilometri de frontierele noastre", a subliniat Denkov. Opinia acestuia diferă de cea a lui Radev, cunoscut pentru pozițiile sale pro-ruse. El a fost rezervat faţă de oferirea de ajutor militar Kievului.
RUMEN RADEV președintele Bulgariei: "Am semnat o declarație importantă de sprijin pentru Ucraina. Această declarație este un pas important în dezvoltarea relațiilor noastre, dar nu accept să furnizăm muniție, mai ales din rezervele armatei bulgare. Mediul de securitate este suficient de alarmant și în regiunea noastră. Este și mai grav pentru noi toți că acest conflict se extinde și capătă noi dimensiuni. Susțin în continuare că acest conflict nu are o soluție militară. Mai multe și mai multe arme nu vor duce la o soluție."
În replică, președintele ucrainean a subliniat că țara sa este în război, nu în conflict, și că este bine să le dai oamenilor capacitatea de a se apăra.
VOLODIMIR ZELENSKI președintele Ucrainei: "Cred că cetățenii bulgari înțeleg că acesta nu este un conflict. Este un război! Pentru că dacă ar fi un conflict, milioane de oameni nu ar pleca din țară, pentru a-și proteja copiii. Trebuie subliniat acest lucru. Avem dreptul la asta pentru că războiul este pe teritoriul nostru, pe pământul nostru. Doamne ferește ca războiul să ajungă la voi, la polonezi, la români... Nu există distanță pentru război. Cred că în calitate de comandant suprem al țării, mă veți înțelege. Doamne ferește de așa tragedie și dumneavoastră să fiți în locul meu și dacă nu ați primi armament în ajutor, ce ați face? Ați spune: „Putin, ia teritoriile bulgare?”. Nu. Dumneavoastră, ca președinte, nu ați permite un compromis."
A fost prima vizită a lui Volodimir Zelenski în sud-estul Europei de la începutul războiului neprovocat declanșat de Rusia în Ucraina. Zelenski a fost invitat în Bulgaria de către noul guvern prooccidental al ţării. Liderul de la Kiev a ajuns la Sofia cu un avion Airbus al guvernului bulgar ce l-a luat de la Chişinău.
În această seară, preşedintele ucrainean se va întâlni, la Istanbul, cu omologul său turc Recep Tayyip Erdogan, în ajunul împlinirii a 500 de zile de la începerea invaziei ruse în Ucraina.








