O parte dintre politicienii care candidează pentru Parlament și-au exercitat dreptul la vot
Politic 11 iulie 2021, 20:01 | 1223

Reporterul nostru Iulia Sarivan s-a deplasat la o nouă secție de votare, deschisă în Chișinău. Cum decurge procesul de vot? Ce spun alegătorii la această oră?

MARINA TAUBER, candidat, Partidul ”Șor”: "Eu am votat pentru Moldova prosperă, am votat pentru străzile curate și modernizate, pentru lumină în fiecare localitate, pentru grădinițe echipate și dotate, pentru școli moderne, pentru programe sociale și pentru grija față de fiecare cetățean. Noi credem că Europa trebuie să fie construită aici."

PAVEL FILIP, candidat, PD: "Astăzi am votat pentru ceea ce așteaptă oamenii - pentru o altfel de Moldovă. O Moldovă cu drumuri, o Moldovă cu un sistem de educație puternic, o Moldovă cu spitale moderne, o Moldovă cu grădinițe. Oamenii să aibă venituri moderne, oamenii să aibă venituri decente astfel, încât în această Moldovă să vrea să rămână cu toții acasă și să lucreze. - Cum credeți, de ce această Moldovă nu a fost construită până acum? - Din punctul meu de vedere, fundamentul acestei țări nu a fost pus încă 30 de ani în urmă."

ANDREI NĂSTASE, candidat, Platforma DA: "Să votez pentru o Moldovă normală, o Moldovă rațională, o Moldovă educată, o Moldovă sănătoasă, o Moldovă în care nu se mai fură, nu se mai fură la nivelul politicienilor, nu se mai fură la nivelul celor, care fac administrație publică locală, o Moldovă în care nu se mai fură alegerile. Toți, indiferent de culoarea politică, de opțiunea pe care o are, eu vă încurajez să mergeți cu toții la vot. Vreau să vă asigur pe toți că în Republica Moldova se poate trăi bine dacă vom fi în continuare uniți, solidari, dacă vom conjuga eforturile pentru binele Republicii Moldova."

OCTAVIAN ȚÎCU, candidat, PUN: "Vine un moment în care noi putem printr-un singur exercițiu civic, voință să înlăturăm toate nedreptățile istorice care ni s-au făcut de 200 de ani. Este ceea ce am votat și astăzi - este reunirea cu România, calea cea mai scurtă ce ar duce cetățenii Republicii Moldova în Uniunea Europeană și în NATO, și de a avea un context de bunăstare, prosperitate și securitate pentru toți cetățenii Republicii Moldova."

VLADIMIR VORONIN, candidat, BECS: "Aș mai dori ca dezvoltarea țării să fie direcționată în primul rând pe interesele noastre naționale. Aș mai dori ca noi să fim în rând cu țările la toate capitolele: la democrație, la libertate, la dimensiunea europeană, în relații de prietenie cu toate țările, începând de la vecinii noștri tradiționali, geografic, și cu toate țările."

IGOR DODON, candidat, BECS: "Astăzi este o zi importantă și nu doar din considerentele că alegem Parlamentul Republicii Moldova. Votul de astăzi contează cine va fi la guvernare în următoarea perioadă. Eu vreau să mă adresez la concetățenii noștri - să venim cu toții la vot și să participăm activ astăzi la luarea deciziei privind viitorul țării noastre."

ION CHICU, candidat, PDCM: "Am votat pentru oamenii noștri plecați peste hotare care stau cu inima frântă că lucrează acolo pentru alții, iar sufletul le este aici. Am votat ca mulți din ei să se întoarcă în țară. Am votat ca după 11 iulie oamenii în țară care muncesc să poată primi salarii, să poată primi pensii."

IGOR GROSU, candidat, PAS: "Am votat pentru schimbare și mă uitam azi dimineață cât de frumos e să vezi oameni la cinci dimineață care stăteau deja și așteptau cuminți, civilizat să-și exprime dreptul la vot. Este un exemplu pentru noi, cei de acasă care avem secția la 300 de metri, las să fie un kilometru, de aceea îndemnul meu, profit de ocazie, dragi concetățeni, prieteni, oameni buni, vă rugăm frumos, ieșiți la vot. Unicul lucru de care ei se tem astăzi și mâine este votul dumneavoastră, a cetățenilor."

VASILE COSTIUC, candidat, Partidul “Democrația Acasă”: "Ia uitați-vă coada la Durlești, să nu se spună că la Chișinău nu se votează. Se votează și la Chișinău, și la Durlești, peste tot se votează. Și oamenii ăștia au ieșit cu un singur gând să trăim mai bine la noi acasă, să fim gospodari la noi acasă, să ne reîntregim familiile pentru că mulți trec prin dramă. Este o șansă uriașă astăzi, 11 iulie!"

MARK TKACIUK, candidat, Partidul Acțiunii Comune – Congresul Civic: "Am votat pentru un nou suflu pentru Moldova, pentru ca într-un sfârșit, politicienii să se ocupe de munca lor și să salveze copiii și oamenii în vârstă, pentru locuri noi de muncă, pentru ca Moldova să se transforme într-un loc de viață lungă și de dezvoltare."

VEACESLAV VALICO, candidat independent: "Astăzi am votat împotriva minciunii, am votat împotriva pandemiei, împotriva lockdown-ului, pe care vor să-l introducă în noiembrie."

RUSLAN CODREANU, candidat Partidul “Puterea Oamenilor”: "Eu am votat cu mândrie și mare speranță! Am votat pentru ca puterea să fie doar a oamenilor, pentru egalitate de șanse, pentru ca niciun om și niciun sat să nu fie lăsat în urmă. Noi alegem! Noi decidem! Hai la vot!"

ȘTEFAN GLIGOR, candidat, Partidul Schimbării: "Am votat pentru schimbare. În primul rând, pentru schimbarea clasei politice discreditate. Am votat ca să nu se mai repete ceea prin ce am trecut în ultimii zece ani și ca să eliminăm definitiv crima organizată din Parlament , Guvern și din instituțiile statului."

Unii candidați pentru funcția de legislator și-au exercitat dreptul la vot departe de casă, în Italia sau Germania.

GHEORGHE CAVCALIUC, candidat, PACE: "Dragi cetățeni, astăzi este zi istorică pentru Republica Moldova. Am ales să votez în Italia, în diasporă. Am ales Italia nu întâmplător deoarece în Italia sunt cei mai mulți moldoveni care muncesc aici. Am votat astăzi ca în Republica Moldova să fie ordine. Am votat ca sutele de mii de familii care au fost distruse sau despărțite din cauza sărăciei care este în Moldova să se întoarcă acasă."

RENATO USATÎI, candidat, Blocul electoral "Renato Usatîi": "Astăzi mă aflu în orașul Munchen, Germania. Am fost și am votat împreună cu sute de cetățeni care cu părere de rău se află departe de copii. Am fost am votat pentru resetarea statului. Am votat pentru votul electronic, pentru votul prin poștă, pentru planul de modernizare a țării, pentru redeschiderea, resetarea sistemului de școli tehnice, profesionale, am votat pentru a face regulă în bugetul de stat."

DORIN CHIRTOACĂ, candidat, AUR: "Sunt în fața secției de votare de la Frankfurt, din Germania unde vedeți că sunt sute și mii de oameni de dimineață.Vedeți că e o atmosferă cu adevărat cetățenească, civică unde oamenii nu-i poate nimeni impune, chiar dacă ar vrea și respectiv, lucrurile sunt cum ar trebui să fie în Moldova. Vă doresc o zi bună și veniți cu toții la vot!"

Ceilalți politicieni antrenați în cursa pentru Parlament nu și-au publicat prezența la secțiile de votare.

Opinia ta contează. Comentează!