ANRE a prezentat argumentele pentru decizia de mâine, prin care urmează să majoreze tariful pentru gazele naturale
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a prezentat argumentele pentru decizia de mâine, prin care urmează să majoreze tariful pentru gazele naturale. Potrivit estimărilor autorității, prețul de achiziție pentru perioada august-decembrie va fi cu aproximativ 175 de euro mai mare pentru o mie de metri cubi față de cel din prima jumătate a anului. Asta înseamnă că moldovenii nu pot miza pe o eventuală ieftinire a acestui serviciu, a explicat directorul general al ANRE, Alexei Taran.
ALEXEI TARAN, directorul general al ANRE: "Prețul mediu ponderat de procurarea gazelor naturale este de 598 de euro pe mia de mtru cub sau echivalent în jur de cu 56 de euro MWh Atenție este preț cu cheltuieli de achiziții și logistică deja incluse adus până la hotarul Republicii Moldova."
Majorarea prețului de import, care influențează tariful pentru consumatori, este determinată de criza din Orientul Mijlociu, a explicat Alexei Taran.
ALEXEI TARAN, directorul general al ANRE: "Deja au trecut șase luni și vedem că nu se corectează, iar perspectivă pentru finalizarea acestui conflict, perspectivă pentru scăderea prețiurilor nu sunt. Cel puțin nu este nimic concret în acest fel. Un alt argument este că noi intrăm în lunile de iarnă din care o să avem și cantități mai mari de achiziție și de consum."
Directorul general al ANRE a mai explicat că, deși „Energocom” a rezervat volumele necesare de gaz pentru iarnă și chiar pentru un an înainte, achitarea încă nu a avut loc.
ALEXEI TARAN, directorul general al ANRE: "Au securizat cantitățile pentru un an înainte, însă nu au achitat pentru ele, pentru că fiecare preț lunar vine deja indexat în luna de consum. Faptul că „Energocom” a anunțat că a achiziționat sau a securziat volume nu înseamnă că le-a și achitat din acel credit. Doar faptul că noi avem garantate cantitățile de gaze naturale."
ANRE are planificată pentru vineri, 21 august, aprobarea noului tarif pentru gazele naturale. Potrivit proiectului, consumatorii casnici ar urma să plătească 20 de lei și 30 de bani pentru un metru cub, cu TVA inclus, ceea ce ar însemna o creștere cu cinci lei și 88 de bani mai mult față de tariful actual. Prețul propus de ANRE este cu 63 de bani mai mic decât cel solicitat de „Energocom”.








