Guvernul României a aprobat acordul privind ajutorul financiar nerembursabil de 100 de milioane de euro pentru Moldova
Economic 25 martie 2022, 17:34 | 866

Guvernul de la București a aprobat, astăzi, pachetul de ajutor financiar nerambursabil de 100 de milioane de euro pentru Republica Moldova. Asta după ce un acord în acest sens a fost semnat în luna februarie, la Chișinău, în cadrul ședinței comune a guvernelor României și Republicii Moldova.

Asistența financiară nerambursabilă de 100 de milioane de euro va fi instrumentul prin care România va sprijini "în mod practic și tehnic eforturile Republicii Moldova de avansare pe calea reformelor și de creștere a rezilienței". Este vorba de investiții în sectoare precum drumuri și poduri, rețele electrice și de gaz. ”Acordurile care vizează construirea unui pod peste râul Prut, care va lega localitățile Ungheni, precum și consolidarea podului rutier de frontieră între Galați și Giurgiulești au o puternică semnificație practică și simbolică privind conectarea între România și Republica Moldova", a menționat Nicolae Ciucă.

Opinia ta contează. Comentează!