Conducerea companiei „Moldpresa” susține că sistemul de distribuție a publicațiilor periodice ar fi în pericol de lichidare. Asta deși statul este obligat să garanteze această activitate prin prisma asigurării libertății presei și a celei de exprimare.

Viceprimarul capitalei Ilie Ceban afirmă însă că sunt evacuate doar chioșcurile amplasate ilegal.

Potrivit reprezentanților „Moldpresa”, în ultimii cinci ani, peste 50 de redacții de ziare și reviste și-au sistat activitatea din cauza situației în care s-a pomenit sectorul distribuției edițiilor periodice. Compania respectivă deține peste 230 de chioșcuri în Chișinău și alte 11 orașe din țară.