Jurnalul orei 15, 28 August
Prezentat de Vasile Luchianu
Premiera filmului „Plaha”, una dintre cele mai așteptate producții cinematografice autohtone, va avea loc mâine la Palatul Național. Thrillerul politic, inspirat din fapte reale, urmărește ascensiunea unui personaj temut, considerat ultimul mafiot al Europei. Biletele sunt disponibile pe iTicket.md.
Centrul Chișinăului a fost aseară zguduit de aplauzele miilor de oameni. Concertul dat cu ocazia Zilei independenței a fost marcat de apariția în scenă a trei lideri europeni, doi dintre care au transmis mesaje în limba română. În fața spectatorilor au ieșit cancelarul german, Friedrich Merz, președintele Franței, Emmanuel Macron, și prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk, alături de președintele Republicii Moldova, Maia Sandu.
Curtea de Apel din Atena a aprobat și cea de-a doua cerere de extrădare pe numele fostului șef al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, arestat în Grecia. Oligarhul fugar a fost adus și astăzi, în cătușe, în fața magistraților. Imaginile surprinse în curtea instanței de judecată îl arată pe Plahotniuc în timp ce coboară dintr-un microbuz al poliției elene, flancat de mai mulți oameni ai legii. Luat la întrebări de jurnaliști, acesta a refuzat să articuleze ceva.








