George W. Bush a greșit
Externe 19 mai 2022, 15:52 | 286

Fostul preşedinte american George Bush a calificat invazia în Irak drept "brutală" şi "nejustificată", înainte de a se corecta, spunând că a vrut să se refere la invazia Rusiei în Ucraina. Acest moment de confuzie a intervenit când fostul preşedinte rostea un discurs la un eveniment, la Dallas, în timp ce aducea critici severe sistemului politic rus.

George Bush a pus în glumă această greşeală pe seama vârstei sale, în timp ce publicul a izbucnit în râs. În 2003, când George Bush era preşedinte, Statele Unite au invadat Irakul, justificându-şi decizia prin prezenţa unor arme de distrugere în masă în această ţară, arme care niciodată nu au fost găsite. Conflictul care a urmat s-a soldat cu sute de mii de morţi şi un număr mult mai mare de persoane strămutate, notează Reuters.

Opinia ta contează. Comentează!
LIVE