Un bărbat a fost împuşcat de un poliţist, după ce a atacat cu cuţitul un coleg al acestuia, în Bruxelles
Poliţiştii au împuşcat luni un bărbat care a atacat un ofiţer cu cuţitul după ce aceştia l-au găsit dormind pe trotuar în apropierea unui centru pentru azilanţi din Bruxelles, a transmis poliţia belgiană, precizând că suspectul a fost rănit grav, informează agenţia de ştiri Reuters.
Doi ofiţeri de poliţie au descoperit doi indivizi care dormeau pe trotuar şi le-au cerut să se mute. Unul dintre indivizi a scos un cuţit şi a refuzat să-l lase jos, a declarat Ilse Van de Keere, purtătoarea de cuvânt a Poliţiei din Bruxelles, precizând că poliţiştii au folosit bastoanele şi un spray lacrimogen în încercarea de a dezarma suspectul.
"Persoana a continuat să fie ameninţătoare şi a rănit un ofiţer la nivelul capului", a adăugat Van de Keere.
Ofiţerul a suferit o tăietură superficială în urma atacului, iar suspectul a fost împuşcat în piept şi picior de celălalt poliţist, scrie mediafax.ro.
Până în acest moment nu există informaţii disponibile despre identitatea suspectului.