Cireșele de aici, apreciate în Europa
Un agricultor din raionul Șoldănești a depus mult efort atunci când a plantat o livadă de cireși, dar acum se bucură că fructele lui ajung pe mesele consumatorilor din Italia, Spania, Germania și România. Adrian Cavcaliuc din satul Vadul lui Rașcov spune că și-a asumat un risc mare la început, însă acum se mândrește că duce faima Republicii Moldova dincolo de hotarele ei. Urmăriți un reportaj semnat de colegii noștri de la Nord News.
Pentru a avea o roadă bogată, Adrian Cavcaliuc a adus puieți de cireși din Italia.
ADRIAN CAVCALIUC, fermier: "Pasiunea pentru cireșe, pentru agricultură a apărut de la socrul meu. Eu, mergând la dânsul în vizită la livadă, mi-a plăcut. Așa a fost ca o pasiune. Ca într-o glumă, la început, s-a început plantarea livezii de cireșe."
După recoltare, cireșele sunt sortate, iar mai apoi ajung într-un depozit frigorific.
ADRIAN CAVCALIUC, fermier: "Apoi sunt exportate pe piețele de desfacere unde este solicitare, piețele CSI și piețele Uniunii Europene. Cireșe exportăm în Italia, Spania, Polonia, Germania, piața internațională rusă, România, Belarus. Adică, unde este solicitare acolo exportăm."
Agricultorul folosește tehnologii avansate pentru a monitoriza irigarea și sănătatea pomilor.
ADRIAN CAVCALIUC, fermier: "Irigarea este monitorizată la distanță programată pornită. Umiditatea în sol o vedem iarăși la distanță. Avem două stații meteo în livadă, ce ne permite să vedem precipitații, timpul care ne așteaptă, bolile, să facem o prognoză de boli și să încercăm a o preveni."
Pe parcursul anului trecut, agricultorii din Republica Moldova au exportat 16 mii tone de cireșe, în sumă de 22 de milioane de dolari.








