„Republica Moldova are posibilitatea să apeleze la forumul „5+2” pentru a bloca asemenea decizii în viitor. Situația e ipotetică. Deocamdată nu ne-am confruntat cu asemenea situații, iar mecanismul „5+2” rămâne un simplu for de dezbateri, așa cum este, de altfel, și OSCE, un simplu for de dezbateri”, a declarat Vladimir Socor într-un interviu pentru Europa Liberă.

El subliniază că doar Moscova și Tiraspolul sunt cei care asociază Rusia direct cu noțiunea de mediator, pe când, de fapt, Rusia este un participant direct la conflict și, de fapt, chiar instigatorul inițial al conflictului.

„Rusia condiționează retragerea trupelor cu adoptarea unei soluții politice a conflictului sau, cel puțin, cu un avans considerabil în direcția adoptării unei soluții politice. Este ceea ce se numește „sincronizare”, însă acest cuvânt nu mai apare sau apare foarte rar în limbajul oficial. Dar noțiunea ca atare rămâne din partea Rusiei – de a sincroniza retragerea trupelor rusești cu soluționarea politică a conflictului, soluționare printr-un statut special pentru regiunea transnistreană, menționează Vladimir Socor.

Întrebat dacă președintelui Igor Dodon îi va reuși să aducă ceva nou pe dosarul transnistrean în anul care a rămas până la încheierea mandatului său, analistul a amintit că acea „carte de vizită” cu care a venit Dodon ca președinte a fost reîntregirea țării cu regiunea transnistreană.

„La început se vorbea despre federalizare, apoi domnul Dodon a abandonat noțiunea de federalizare, se vorbește despre statut special, dar eu cred că domnul Dodon a conștientizat faptul că Partidul Socialiștilor nu va beneficia de voturile Transnistriei. În cazul reîntregirii țării, probabil, Moscova va întreține un alt partid de orientare pro-rusă în Transnistria, va manevra cu acest partid în interiorul unei Republici Moldova reîntregite atâta timp cât Rusia rămâne să controleze Transnistria din punct de vedere politic. De aceea, domnul Igor Dodon își va întemeia aspirațiile pentru un nou mandat prezidențial pe alte considerente decât reîntregirea cu Transnistria, și anume pe dezvoltarea internă și modernizarea țării”, spune Vladimir Socor.

Formatul „5+2” include reprezentanții părților – Republica Moldova și regiunea transnistreană, mediatorii – OSCE, Federația Rusă și Ucraina și observatorii – UE și SUA. Ultima rundă de negocieri în acest format s-a desfășurat la începutul lunii octombrie, la Bratislava, însă nu s-a încheiat cu semnarea vreunii înțelegeri.

Viceprim-ministrului pentru reintegrare, Alexandru Flenchea, afirma ukterior că proiectul protocolului elaborat după reuniune nu a fost semnat din cauza a patru priorități anunțate de Chișinău, cu care Tiraspolul nu a fost de acord.