Mii de persoane cu dizabilități severe așteaptă ani la rând să le fie propus un asistent personal
Social 11 noiembrie 2024, 19:58 | 1484

Mii de persoane cu dizabilități severe așteaptă ani la rând să le fie propus un asistent personal. Deși anul trecut, Ministerul Muncii a promis rezolvarea problemei odată cu lansarea programului „Restart”, listele de așteptare au crescut cu peste o mie, ajungând la patru mii. Nu mai puțin de o sută de persoane nevoiașe sunt pe lista de așteptare în raionul Căușeni.

ION PĂTRUNJEL, locuitor din orașul Căușeni: "Ea nu poate să se spele, ea nu poate să se îmbrace, să mănânce, să se miște. La ea o parte nu lucrează deloc. Vreau să o mai scot pe afară, dar ea îmi zice: „Ce mă chinui?”. Măcar cât de puțin, așa cu durere, cum se poate, înțelegeți?!"

Bărbatul susține că din cauza dizabilității soției, nu poate să meargă undeva la muncă, iar angajarea unui asistent este costisitoare. Promisiunile celor din Guvern așa și rămân neîndeplinite, informează colegii de la Studio-L.

ION PĂTRUNJEL, locuitor din orașul Căușeni: "În timpul cela, cu vreo 12 ani jumătate în urmă nu erau asistenți personali sau de la asistența socială, dar iată legea vine. A venit legea și iată aștept de 12 ani acum pe 13 noiembrie o unitate. Bani trebuie pentru medicamente, mâncare, întreținere. „Așteaptă. Poate va muri vreun moșneag sau o babă paralizată și atunci îți vom da o unitate”."

Lidia spune că are un grad sever de dizabilitate și că și-ar dori ca soțul să-i fie asistent personal. Salariul i-ar ajuta pe cei doi să facă față cheltuielilor.

LIDIA PĂTRUNJEL, locuitoare din orașul Căușeni: "Așa el în fiecare minut are grijă. D-apoi cine, dacă nu el?"

ION PĂTRUNJEL, locuitor din orașul Căușeni: "Fiindcă pensiile noastre sunt mizerabile, dar vedeți că cerințele cresc la totul absolut și măcar banii ceea vor fi pentru pastile, unguente."

Svetlana Tocan, reprezentanta Agenției teritoriale Sud-Est de asistență socială, afirmă că datorită reformei „Restart” au fost angajați asistenți personali pentru copiii cu dizabilități severe, iar numărul locurilor vacante s-a redus la nivel de raion în ultimul an, de la 150 la 110 locuri vacante.

SVETLANA TOCAN, reprezentanta Agenției teritoriale Sud-Est de asistență socială: "A fost anterior Agenția Națională din cadrul Ministerului, bugetul a fost nu din bugetul de stat, ci din pachet minim de servicii. Au fost angajați toți solicitanții din serviciu, respectiv a fost angajat și domnul Pătrunjel. Dumnealui a fost angajat pe o perioadă de trei luni, cât a fost finanțarea din octombrie 2022, respectiv decembrie 2022, după care finanțarea s-a terminat. Persoanele care au fost excluse au fost iarăși incluse în lista de așteptare și respectiv așteptăm finanțare."

ARTUR LEANCĂ, șef Serviciul de asistență parentală profesionistă: "Orice persoană care are nevoie de ajutor poate apela la asistență socială ca să facă o anchetă socială, ca să beneficieze de un ajutor social, să depună cererea la sprijin familial. să depună cererea la „Ajutor la contor” care acum este lansată. Și să solicite și asistență personală la domiciliu. Dar deja depinde de niște rânduri care trebuie respectate, din păcate nu tot timpul este imediat la cerere."

În Republica Moldova activează circa 7.200 de asistenți personali, dintre care cinci mii au grijă de adulți cu dizabilități severe și 2.200 – de copii grav bolnavi.

Opinia ta contează. Comentează!