Belarus nu intenţionează să se alăture "operaţiunii militare" a Rusiei în Ucraina
Externe 1 martie 2022, 15:50 | 1414

Republica Belarus nu intenţionează să se alăture "operaţiunii militare" a Rusiei în Ucraina, a declarat astăzi Alexandr Lukaşenko. ”Sunt grupuri bine antrenate de reacţie rapidă, care sunt gata să stopeze orice provocare şi orice acţiune armată împotriva Belarusului", a anunţat Lukaşenko într-o ședință la Minsk. Tot azi, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, i-a cerut Rusiei să înceteze imediat războiul din Ucraina, transmit Reuters şi AFP.

Jens Stoltenberg a vizitat împreună cu preşedintele polonez, Andrzej Duda, baza aeriană de la Lask, în centrul Poloniei. În fața presei, șeful NATO a cerut Moscovei să îşi retragă toate forţele militare din Ucraina.

JENS STOLTENBERG: "Preşedintele Putin a distrus pacea din Europa. Alianţa condamnă invadarea brutală şi nejustificată a Ucrainei. Atacul Rusiei este complet inacceptabil şi este sprijinit de Belarus."

El a insistat însă că NATO nu va trimite trupe sau avioane de luptă în sprijinul ucrainenilor, deoarece nu doreşte să devină parte a conflictului. "NATO este o alianţă defensivă, nu urmărim un conflict cu Rusia. Rusia trebuie să pună capăt imediat războiului, să îşi retragă toate forţele din Ucraina şi să înceapă cu bună-credinţă eforturi diplomatice", a spus el.

”Republica Belarus nu intenţionează să se alăture operaţiunii militare a Rusiei în Ucraina”, a declarat azi liderul de la Minsk, citat de Belta. De asemenea, Lukaşenko a infirmat acuzaţiile Kievului, conform cărora trupe ruse au atacat Ucraina de pe teritoriul Belarus. Lukaşenko a declarat totodată că Occidentul a avut drept obiectiv să provoace Belarus şi mai ales Rusia, "implicând în această poveste partea ucraineană, cu promisiuni irealizabile de a primi ţara în Uniunea Europeană şi NATO", scrie Agerpres.

Opinia ta contează. Comentează!