Republica Moldova a găzduit, în premieră, un eveniment care a abordat problemele și oportunitățile din domeniul logisticii
Social 2 octombrie 2026, 21:17 | 120

Republica Moldova a găzduit astăzi, în premieră, un eveniment care a reunit reprezentanți ai sectorului public și privat, care au discutat despre dezvoltarea infrastructurii și oportunitățile de investiții în logistică. Participanții la forum au menționat problemele de finanțare din partea băncilor și reticența companiilor de asigurări față de acest domeniu.

ADRIAN ȚENU, președintele asociației LogiHub: "Nu avem destulă deschidere din partea băncilor față de industria logistică, față de industria de servicii și nu avem destule instrumente de asigurare. Vrem ca asigurările în industria logistică să funcționeze și să fie mai predictibile."

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a anunțat că va iniția un dialog cu reprezentanții companiilor de logistică, pentru a identifica principalele provocări care împiedică dezvoltarea sectorului.

VLADIMIR BOLEA, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale: "Ministerul Infrastructurii va începe foarte rapid discuțiile în acest an cu domeniul privat, agențiile de transporatori, asociațiile de transporatori, de logistică pentru a identifica foarte țintit problemele. Logistica nu este numai despre cadrul normativ, dar și despre agenții economici."

O altă problemă pentru companii este scumpirea fără precedent a carburanților.

RĂZVAN PERȚICAȘ, fobdator CargoTrack: "Realitatea este că marjele scad, costul combustibilului a distrus orice plan pe care orice buget al unei companii a putut să-l facă în ultimii ani. Trebuie să fim atenți la costuri și optimizări."

Evenimentul a fost organizat de LogiHub în ultima zi a prestigiosului complex de evenimente Moldova Business Week 2026.

Opinia ta contează. Comentează!