În statul american Montana a nins puternic și a fost decretată stare de urgență
Externe 30 septembrie 2019, 15:39 | 1255

În statul american Montana a fost decretată stare de urgență. Asta din cauza unei furtuni de zăpadă, fenomen meteorologic neobişnuit pentru această perioadă a anului. Utilajele de deszăpezire au lucrat de zor pentru a curăța drumurile, acoperite pe alocuri cu un strat generos de zăpadă.

Zăpada căzută în luna septembrie i-a luat prin surprindere pe locuitorii mai multor orașe din statul american Montana.

Vântul puternic a doborât mai mulţi copaci, care au avariat liniile de înaltă tensiune, iar mii de locuințe au rămas fără energie electrică. Drumurile impracticabile din cauza poleiului au determinat autoritățile să închidă zeci de școli. A nins şi în California, Oregon, Nevada şi Utah. În schimb, în orașul Spokane, din statul Washington, a nins pentru prima dată în această perioadă, de când au început măsurătorile, în 1881. Meteorologii se aşteaptă ca vremea să revină la valori obișnuite pentru luna septembrie până la sfârşitul săptămânii. 

Opinia ta contează. Comentează!