Deputații au decis - alegerile parlamentare vor avea loc pe 28 septembrie
Deputații au decis astăzi când vor fi alegeri parlamentare, în acest an. Câte voturi a întrunit inițiativa legislativă, dar și ce reacții a stârnit aceasta în tabăra opoziției? Deputații puterii au hotărât astăzi ca alegerile parlamentare să se desfășoare în toamnă, pe 28 septembrie. Proiectul de hotărâre a fost votat de 56 de deputați ai PAS și de neafiliatul Gaik Vartanean. Cei din opoziție au declarat că deputații puterii au extins mandatul actualei guvernări până în toamnă, pentru a folosi resursele administrative în scop electoral. Prin urmare, opoziția a propus ca alegerile să se desfășoare în vară, pe 27 iulie. Inițiativa nu a întrunit însă numărul necesar de voturi. Cele din urmă alegeri parlamentare au avut loc pe 11 iulie 2021, iar mandatele deputaților au fost validate pe 23 iulie.
VERONICA ROȘCA, deputat PAS: "Data alegerilor parlamentare se stabilește prin hotărârea Parlamentului cu cel puțin 70 de zile înainte de ziua alegerilor. Astfel, în scopul respectării termenilor legali și desfășurării alegerilor într-un cadru democratic, transparent și eficient, prin proiectul de hotărâre se propune data de 28 septembrie pentru desfășurarea alegerilor."
Opoziția a criticat inițiativa și a propus ca alegerile parlamentare să aibă loc mai devreme, pe 27 iulie.
VLAD BATRÂNCEA, deputat BCS: "Vedem că se dorește extinderea mandatului acestui Parlament. Motivele sunt foarte clare: valorificarea resurselor administrative, banii poporului folosiți pentru proiecte electorale, ceea ce se găsește în raportul OSCE despre scrutinul prezidențial. Ceea ce faceți voi din banii publici tot se numește corupție electorală. Majorări salariale pentru pedagogi, pomeni pentru pensionari. Așa că ceea ce faceți este perfect condamnabil."
VASILE BOLEA, deputat neafiliat: "Clar lucru că acest scrutin va fi organizat, dar eu nu cred că va fi unul liber și corect. Deja văd cum probabil ați pregătit lista celor comozi și celor incomozi și probabil urmează să o transmiteți în aceste 150 de zile Comisiei Electorale pentru ca ea să-și justifice și să-și ajusteze regulamentele."
INGA SIBOVA, deputat BCS: "Eu cred că astăzi nu există cetățean în Republica Moldova care nu și-ar dori ca aceste alegeri să se desfășoare mult mai devreme. Asta ne-ar permite să păstrăm cât de cât ce a mai rămas. Ne va permite să păstrăm zeci de mii de cetățeni care vor deja să plece din această țară."
De partea cealaltă, deputații PAS au avertizat că în perioada următoare vor fi lansate tot mai multe minciuni, atacurile vor fi mai aprige, iar loviturile - mai agresive.
DOINA GHERMAN, vicepreședintele Parlamentului: "Sunt aceiași actori, cu aceleași metehne, aceleași apucături vechi. Nimic nou sub soare în Republica Moldova. Dar oricât de mult s-ar deghiza și ar trișa, Moldova nu este și nu va fi teatrul lor. În Moldova sunt oameni care își iubesc țara și vor să trăiască în bunăstare, pace și respect."
Potrivit legii, alegerile parlamentare se desfășoară în cel mult trei luni de la expirarea sau dizolvarea Parlamentului precedent, iar data scrutinului se stabilește cu cel puțin 70 de zile înainte de ziua alegerilor, prin hotărâre de Parlament. Cele din urmă alegeri parlamentare au avut loc pe 11 iulie 2021, scrutinul fiind anticipat. Mandatele deputaților au fost validate de Curtea Constituțională pe 23 iulie 2021.








