Spania a adoptat legea care consideră viol orice act sexual fără consimţământ explicit
Externe 26 august 2022, 20:42 | 948

”Doar un Da - este un Da!”. Spania a aprobat legea care consideră viol orice act sexual ”fără un consimțământ explicit”. Parlamentul spaniol a adoptat forma finală a legii care instituie obligaţia consimţământului explicit pentru un act sexual. În caz contrar, acesta poate fi considerat viol. Actul legislativ a fost promovat de guvernul de stânga de la Madrid, după un viol colectiv care a avut loc în 2018.

Guvernul spaniol condus de premierul socialist, Pedro Sanchez, susține că în această chestiune a consimţământului explicit s-a inspirat din Convenţia de la Istanbul a Consiliului Europei pentru combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, convenţie pe care şase state membre ale UE nu au ratificat-o, considerând că ea promovează ideologia de gen, transmite AFP.

IRENE MONTERO, ministrul spaniol al egalităţii: "Ţara noastră înscrie, în sfârşit, în legislaţia sa consimţământul ca fiind elementul central al relaţiilor noastre sexuale. Femeile nu vor mai trebui să demonstreze că a existat violenţă sau intimidare într-o agresiune, pentru ca aceasta să fie recunoscută ca agresiune sexuală."

Noua lege, supranumită ”Doar un Da este un Da”, elimină distincția dintre abuzul sexual și agresiunea sexuală - respectiv violul - făcând din consimțământul explicit factorul decisiv. Potrivit prevederilor actului, pasivitatea și tăcerea nu mai pot fi interpretate drept consimțământ. ”Consimțământul poate fi considerat ca atare doar atunci când a fost manifestat în mod liber prin acțiuni care, în funcție de circumstanțe, exprimă în mod clar dorința persoanei”, se arată în lege. Care anume sunt aceste acțiuni, nu este precizat. Irene Montero a recunoscut că în noua lege s-a inspirat şi dintr-o lege similară adoptată de Suedia, ţară unde, urmare a aplicării unei astfel de legi, a crescut numărul condamnărilor pentru viol. Guvernul spaniol a motivat adoptarea acestei legi şi printr-un caz de viol colectiv care a avut loc în 2018. Atunci, cinci bărbați au agresat sexual o fată de 14 ani în orașul catalan Manresa. Inițial, instanța i-a găsit vinovați doar de abuz sexual, pe motiv că victima se afla sub influența drogurilor și a alcoolului. După proteste masive, acuzația a fost schimbată în viol, iar pedeapsa a fost majorată la 15 ani de pușcărie. Stabilirea consimţământului explicit pentru ca un act sexual să nu fie considerat viol este o practică minoritară în Europa, dar Comisia Europeană a prezentat în luna martie un proiect de directivă prin care urmăreşte unificarea definiției delictului de viol în toate cele 27 de state membre ale UE.

Opinia ta contează. Comentează!