Armata rusă a lansat un atac cu rachete asupra unui convoi umanitar la ieșirea din orașul Zaporojie
Externe 30 septembrie 2022, 16:06 | 362

Kievul anunță că în această dimineață, armata rusă a lansat un atac cu rachete asupra unui convoi umanitar la ieșirea din orașul Zaporojie. Autoritățile ucrainene declară că 23 de persoane au fost ucise, iar altele 28 au fost rănite.

Potrivit șefului administrației regionale din Zaporojie, Oleksandr Staruh, oamenii stăteau la coadă pentru a merge în teritoriile temporar ocupate din Zaporojie pentru a-și lua rudele și a le duce ajutoare. Vladimir Rogov, un reprezentant al administrației controlate de Rusia din partea ocupată a regiunii Zaporojie, a declarat, de asemenea, că un convoi de vehicule care transportau civili a fost bombardat, dând vina pe ucraineni.

Opinia ta contează. Comentează!