După alegerile locale din 2027, în Republica Moldova vor rămâne 292 de primării, față de aproape 900 în prezent
După alegerile locale din 2027, în Republica Moldova vor rămâne 292 de primării, față de aproape 900 în prezent. Astfel, potrivit estimărilor Guvernului, în urma reformei administrativ-teritoriale, numărul administrațiilor publice locale ar urma să se reducă de trei ori. Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, a menționat azi că peste 560 de primării din țară au decis să se amalgameze voluntar. Între timp, autoritățile locale care se unesc vor beneficia de stimulente financiare de 4,5 miliarde de lei.
ALEXEI BUZU, secretarul general al Guvernului: "Vom avea în final un fond de 4,5 miliarde de lei pentru stimulente. Vorbim de trei stimulente: stimulentul de pregătire oferit în acest an, stimulentul de dezvoltare, triplat de către Guvern – 3.000 de lei pe cap de locuitor, bani care vor merge pentru investiții începând cu ianuarie 2027 și stimulentul post-amalgamare, oferit începând cu anul 2028 în noile primării."
Cea mai semnificativă schimbare este așteptată în municipiul Ungheni, unde populația ar urma să crească de la 26.458 la aproximativ 42.000 de locuitori după alegerile locale din 2027. De cele mai mari fonduri va beneficia municipiul Ungheni, unde s-au unit zece primării – 157 de milioane de lei. Acesta este urmat de Călărași unde 14 primării unite vor beneficia de 116 milioane de lei, Rezina - 85 de milioane de lei pentru nouă primării unite și Râșcani - 72 de milioane de lei pentru șapte primării unite.
ALEXEI BUZU, secretarul general al Guvernului: "Acolo urmează să facem investiții de peste 157 de milioane de lei pentru a extinde serviciul de transport public, astfel încât cetățenii din acele localități – elevii, pacienții, vârstnicii – să poată călători mult mai liber și mai comod. Urmează să investim în serviciul de salubrizare, ca toți cei 42.316 locuitori să beneficieze de servicii moderne, unde deșeurile sunt sortate."
Potrivit lui Alexei Buzu, proiectul de lege privind noua organizare administrativ-teritorială va fi aprobat de Guvern și votat în Parlament, urmând ca toate procedurile să fie finalizate în această toamnă.
ALEXEI BUZU, secretarul general al Guvernului: "Vom avea la dispoziție un an pentru a pregăti celelalte etape și tranziția, deoarece noua structură administrativă a țării va intra în vigoare odată cu alegerile locale generale de anul viitor. Vom lucra cot la cot cu aleșii locali, funcționarii publici pentru a vedea care sunt prioritățile de dezvoltare."
Începând din septembrie, alte 254 de primării care nu au încheiat procesul de amalgamare pe cale voluntară vor intra în etapa de comasare normativă. Ulterior, autoritățile centrale vor supune consultărilor publice pachetul legislativ, care va stabili competențele primăriilor, noua hartă administrativ-teritorială de nivelurile I și II, precum și lista primăriilor și a localităților care le vor compune.








