Japonia are un nou împărat
Externe 1 mai 2019, 22:28 | 1762

In Japonia a inceput o noua era. Printul mostenitor Naruhito, in varsta de 59 de ani, a preluat astazi oficial tronul, la o zi dupa ce tatal sau, Akihito, a abdicat. Totodata, fratele sau mai mic a primit titlul de print mostenitor.

Ceremonia de accedere la tron s-a desfășurat în Palatul Imperial, sub privirile membrilor guvernului şi a împăratul emerit Akihito, care a abdicat după 30 de ani de activitate. Festivitatea a fost una simbolică, în care Naruhito, al 126-lea împărat al Japoniei, a primit Comorile Imperiale - o oglindă, o sabie și o piatră prețioasă. Originile și locul unde se țin aceste trei obiecte misterioase sunt ținute în secret, ele fiind considerate sacre în cultura japoneză, întrucât ar menține legătura cu spiritele trecutului. De la ceremonie a lipsit soția lui Naruhito, împărăteasa Masako. Potrivit tradiției, femeile din familia regală nu au voie să asiste la înmânarea celor trei comori. Singura prezență feminină a fost un ministru din cabinetul japonez. În schimb, întreaga familie imperială a asistat la primul discurs al noului împărat.

Astfel, în Japonia a început o nouă eră imperială, denumită Reiwa, care înseamnă „ordine și armonie”. Toată lumea se așteaptă acum ca noul cuplu imperial să aducă un suflu modern monarhiei japoneze. Împăratul Naruhito și împărăteasa Masako și-au făcut studiile la Universitatea Oxford și s-au căsătorit în 1993, la doi ani după ce Naruhito a fost desemnat oficial prinţ moştenitor, după ce tatăl său a urcat pe tron. Cei doi au o fiică, Aiko, care nu are, însă, dreptul să moștenească tronul. Astfel, noul prinţ moştenitor a devenit fratele tatălui său, Akishino.

Opinia ta contează. Comentează!