Jurnalul orei 17, 12 Octombrie
Jurnalul orei 17:00 12 octombrie 2021, 17:49 | 1357

Prezentat de Vasile Luchianu

O conductă termică foarte veche, ce unește sectoarele Ciocana și Botanica, s-a spart în această după amiază, lăsând instituțiile școlare și preșcolare fără căldură. Strada Calea Basarabiei a fost inundată, apa de culoare verde scurgându-se în râul din preajmă. Veniți la fața locului, muncitorii și unii șefi de la Termoelectrica au evitat să discute cu echipa Jurnal TV.

Calculatorul, telefonul și două carduri de memorie au fost sechestrate din biroul procurorului suspendat, Alexandr Stoianoglo, în ziua reținerii, iar de la domiciliul acestuia a fost ridicat un calculator. Informația a fost comunicată astăzi public de către avocații procurorului plasat între timp în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Avocații lui Stoianoglo au anunțat că vor cere Procuraturii Anticorupție suspendarea hotărârii CSP și clasarea cauzei penale pornite împotriva procurorului general.

Elegant și modern pe timpuri, acum stă măcinat de rugină și dacă nu azi, apoi mâine se va prăbuși. Vorbim despre celebrul pod de fier din Florești, pe care l-a construit un ucenic de-al lui Gustave Eiffel, în urmă cu mai bine de 100 de ani. Acum, nimeni nu are grijă de el. Autoritățile nu găsesc bani pentru întreținerea construcției monumentale, dar mite pentru restaurarea acesteia.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie