În Grecia, un convoi de marfă s-a ciocnit cu un tren cu peste 350 de pasageri la bord
Externe 1 martie 2023, 19:38 | 645

Cel puţin 36 de persoane au murit şi alte 85 au fost rănite, noaptea trecută, în Grecia, în urma coliziunii unui convoi de marfă şi a unui tren cu peste 350 de pasageri la bord. Cele două trenuri de deplasau pe aceeași cale ferată, din sensuri opuse. Ministrul transporturilor și-a dat demisia, iar șeful unei gări din centrul țării a fost arestat, fiind bănuit de ucidere prin neglijență. Guvernul elen a anunțat trei zile de doliu. Autoritățile de la Chișinău precizează că nu au informații despre cetățeni ai Republicii Moldova, care să fi avut de suferit în urma accidentului.

Mai multe vagoane au deraiat la miezul nopţii în centrul Greciei, după coliziunea între un tren de marfă şi unul de pasageri în care se aflau 350 de persoane. Trenul de pasageri deservea traseul Atena - Salonic, al doilea cel mai mare oraş din Grecia, în timp ce trenul de marfă se deplasa pe traseul invers. Potrivit primarului din Tempe, unde s-a produs accidentul, numeroşi studenţi se aflau la în tren, care se întorceau la Salonic după un weekend prelungit. Peste 50 de persoane au fost spitalizate.

Potrivit pompierilor, unul dintre vagoane a fost complet zdrobit în urma impactului, ceea ce a făcut intervenția salvatorilor foarte dificilă. Alte vagoane au fost cuprinse de flăcări, în care mai multe persoane erau blocate. Au fost mobilizați circa 150 de pompieri și mulți medici cu 40 de ambulanţe.

Autoritățile au creat o celulă de criză. Procurorii încearcă să stabilească cum a fost posibil ca două trenuri să circule în direcții opuse pe aceeași linie de cale ferată, iar apoi să intre în coliziune frontală. Potrivit BBC, șeful gării din orașul Larisa, un bărbat de 59 de ani, a fost arestat. Acesta este bănuit de ucidere prin neglijență. Bărbatul neagă acuzațiile și dă vina pe o eroare tehnică. Lipsa sistemelor de securitate performante şi vechimea trenurilor erau acuzate încă înainte de accident. Societatea de căi ferate din Grecia, privatizată în 2018, este controlată de un grup italian. Președintele sindicatului mecanicilor de tren a declarat că în momentul accidentului nu funcționa niciun sistem de securitate, de telecomandă şi nici semnalele de circulaţie. ”Acest oribil accident ar fi fost evitat dacă sistemele funcţionau", a spus el.

Între timp, Guvernul elen s-a obligat să achite pentru funeraliile victimelor. Președintele Republicii Elene, ca se afla într-o vizită de lucru la Chișinău, și-a exprimat condoleanțele, alături de șefa statului Maia Sandu.

KATERINA SAKELLAROPOULOU, președintele Greciei: "Sunt nevoită să-mi întrerup vizita și să mă întorc, pentru că gândurile noastre sunt la tinerii care se aflau în acel ”tren al morții”."

MAIA SANDU, președintele Republicii Moldova: "Gândurile noastre sunt astăzi alături de dvs, de poporul elen, de cei care și-au pierdut oameni apropiați. Vă rugăm să începem cu un minut de reculegere în memoria celor care și-au pierdut viața în acest tragic accident."

Nu s-a furnizat niciun motiv oficial pentru care trenurile au intrat în coliziune. Potrivit media elene, este vorba despre "cel mai grav accident feroviar, cu care s-a confruntat vreodată Grecia", scrie Reuters.

Opinia ta contează. Comentează!