Deputații Platformei DA au semnat textul moțiunii de cenzură împotriva Guvernului
Politic 14 iulie 2020, 19:32 | 1569

Deputații Platformei DA au semnat astăzi textul moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Chicu și i-au îndemnat pe colegii din Partidul Acțiune și Solidaritate să facă la fel. Reprezentanții Platformei au precizat că nu acceptă alte semnături decât ale colegilor din PAS. Mai mult, ei recomandă ca decizia să fie luată până joi, astfel încât moțiunea să fie dezbătută săptămâna viitoare în plen. Asta în contextul în care PAS-ul a anunțat deja că va decide sâmbătă, la Consiliul Politic al formațiunii, dacă semnează SAU NU moțiunea de cenzură.

Deputații Platformei DA au semnat pe rând moțiunea de cenzură pentru demiterea Guvernului Chicu. Președintele fracțiunii parlamentare a partidului, Alexandru Slusari, a declarat că potrivit procedurilor Legislativului, moțiunea se depune în plen și nu poate fi examinată mai devreme decât la următoarea ședință a Parlamentului, peste o săptămână. Din această, cauză dacă moțiunea nu va fi depusă săptămâna aceasta, atunci săptămâna viitoare ar putea să fie deja prea târziu.

Am încercat să obținem un comentariu de la conducerea Partidului Acțiune și Solidaritate, dar nici președintele formațiunii, Maia Sandu, nici președintele fracțiunii PAS, Igor Grosu, nu ne-a răspuns la telefon. Am reușit să vorbim, în schimb, cu vicepreşedinte fracțiunii PAS, Dan Perciun, pe care l-am întrebat dacă deputații partidului ar putea să semneze textul moțiunii până sâmbătă?

Precizăm că pentru a fi dezbătută în Parlament, moțiunea de cenzură trebuie să fie semnată de cel puțin 26 de deputați, iar pentru ca moțiunea să treacă și Guvernul să fie demis, e nevoie de votul a cel puțin 51 de legislatori. Președintele fracțiunii Partidului Democrat, Dumitru Diacov, a declarat aseară, într-o emisiune TV că a discutat recent cu deputații Platformei DA Alexandru Slusari și Igor Munteanu despre moțiunea de cenzură împotriva Guvernului și numirea unui nou Cabinet de miniștri. Potrivit lui Diacov, cei din Platforma DA nu au putut să-i spună numele candidatului la funcția de prim-ministru, iar acesta le-a recomandat să se înțeleagă mai întâi cu reprezentanții PAS în privința potențialului premier.

Solicitat să spună ce crede despre moțiunea de cenzură, premierul Ion Chicu s-a arătat deranjat de întrebarea jurnaliștilor.

Ion Chicu a mai spus că deputații ar trebui să-și unească eforturile pentru a scăpa de pandemie. 

Opinia ta contează. Comentează!