Regiunea rusă Belgorod este fără electricitate, apă, căldură și comunicații de peste cinci zile
Externe 15 ianuarie 2026, 16:23 | 63

Regiunea rusă Belgorod este fără electricitate, apă, căldură și comunicații de peste cinci zile, în urma unui atac ucrainean. Autoritățile le cer locuitorilor să caute soluții, recunoscând că statul nu este capabil să asigure alimentarea stabilă cu energie. Belgorod a devenit prima regiune rusă, a cărei infrastructură energetică a fost grav afectată de război.

În urma atacului din noaptea de 9 ianuarie, 556.000 de locuitori din Belgorod și din regiune au rămas fără curent și căldură, iar 200.000 - fără apă. Guvernatorul Veaceslav Gladkov a numit situația „catastrofală” și a recunoscut că nu va mai fi posibilă restabilirea completă a rețelei electrice. Bineînțeles, autoritățile ruse nu le amintesc rușilor cine a început războiul sau de ce dronele și rachetele ucrainene au început să apară deasupra orașelor rusești.

VEACESLAV GLADKOV, guvernatorul regiunii Belgorod: "Este necesar să dobândiți un generator pentru voi înșivă. Înțeleg că există venituri diferite și nu fiecare familie poate face asta, dar pe de altă parte, vedem că multe gospodării pot să le cumpere. A început o perioadă extrem de dificilă, iar asigurarea propriei locuințe rămâne în mâinile proprietarilor."

Declarațiile guvernatorului au declanșat un val de critici din partea localnicilor pe rețelele sociale, mulți acuzând autoritățile de neputință, improvizație și transferarea responsabilității către populație.

Autoritățile discută deja scenarii de restricții prelungite, evacuarea persoanelor vulnerabile în centre temporare și funcționarea economiei regionale în regim de avarie. Regiunea rusă Belgorod se învecinează cu regiunea ucraineană Harkov, fiind o zonă de frontieră unde atacurile reciproce sunt frecvente.

Opinia ta contează. Comentează!