Orașul Dublin, marcat de violențe
Externe 24 noiembrie 2023, 16:12 | 1080

Poliţia din Irlanda a anunţat astăzi că a arestat 34 de persoane, după ciocnirile violente, care au izbucnit aseară la Dublin. Manifestațiile stradale au izbucnit după ce un individ a rănit cu un cuţit mai multe persoane, printre care trei copii. Poliția nu consideră atacul ca fiind legat de terorism. Cu toate acestea, forțele de ordine au adăugat că „nu exclud niciun motiv”.

Mai multe vehicule, printre care o maşină de poliţie şi un autobuz, au fost incendiate, iar unele magazine au fost jefuite, transmite AFP. Pancarte pe care scria "Irish Lives Matter" şi drapele irlandeze au fost fluturate în cursul acestor incidente fără precedent de mai mulţi ani, la care au participat sute de oameni.

Calmul a revenit la sfârşitul serii, după evenimentele, pe care poliția le-a numit "sălbăticie gratuită".

Nu s-au înregistrat răniţi grav în pofida "atacurilor", care au vizat forţele de ordine. Violenţele au izbucnit într-un cartier în care locuiesc în special imigranţi şi pe fondul zvonurilor despre originea presupusului agresor, despre care poliţia a indicat doar că este un bărbat în vârstă de peste cincizeci de ani, care a fost internat în spital. ”Nu căutăm pe nimeni altcineva", a declarat un responsabil al poliției, subliniind că anchetatorii au exclus orice motiv "terorist".

LIAM GERAGHTY, responsabil al poliției: "Datele preliminare arată că un bărbat a atacat un număr de persoane în Parnell Square East. Din câte înțelegeți, este o etapă incipientă a investigațiilor, care are loc la mai puțin de paru ore. Dar la această etapă am convenit că nu este vorba despre o activitate teroristă și nu are vreo legătură cu alte aspecte de acest fel. Pare a fi un atac singular."

Faptele s-au produs în apropierea unei şcoli, potrivit presei irlandeze. Cei cinci răniţi, o femeie, trei copii şi un bărbat, care potrivit unor media, este suspectul, au fost duşi la mai multe spitale din regiunea Dublin. O copilă de cinci ani şi femeia, în vârstă de aproximativ 30 de ani, sunt "grav" rănite, potrivit poliţiei.

Opinia ta contează. Comentează!