Sărbătorile de Anul Nou din Olanda au degenerat într-o noapte de violențe, incendii și numeroase victime
Iar în Olanda sărbătorile de Anul Nou au degenerat într-o noapte de violențe, incendii și numeroase victime, pe fondul folosirii masive a artificiilor. Două persoane au murit, zeci au fost rănite, iar o biserică istorică din Amsterdam a fost distrusă aproape complet de flăcări. Incidentele au avut loc înainte de intrarea în vigoare a unei interdicții naționale privind artificiile. Anticipând noile restricții, petrecăreții au cumpărat pirotehnice în cantități record, iar Revelionul a scăpat rapid de sub control.
Un băiat de 17 ani și un bărbat de 38 de ani au murit în accidente provocate de artificii. Alte persoane au fost grav rănite. În cazul adolescentului, o persoană a fost reținută, iar autoritățile desfășoară o anchetă penală. După noaptea de Revelion, șefa Sindicatului Poliției Olandeze a vorbit despre o violență fără precedent împotriva forțelor de ordine și a serviciilor de urgență. Polițiștii și pompierii au fost atacați cu artificii și materiale explozive în mai multe orașe. La scurt timp după miezul nopții, autoritățile au emis o alertă națională rară, transmisă pe telefoanele mobile. Oamenii au fost îndemnați să nu apeleze serviciile de urgență decât în cazuri extreme, din cauza suprasolicitării.
Una dintre cele mai grave consecințe ale nopții a fost incendiul de la Biserica Vondelkerk, din Amsterdam.
Focul a izbucnit în primele ore ale dimineții. Cauza exactă nu este cunoscută, însă una dintre ipoteze este că incendiul ar fi fost provocat de artificii. Acest aspect va face obiectul unei anchete. Turnul bisericii, înalt de aproximativ 50 de metri, a fost cuprins complet de flăcări și s-a prăbușit. Pompierii spun că edificiul nu a mai putut fi salvat, iar intervenția a fost îngreunată de vântul puternic și de scânteile purtate prin aer.
Biserica Vondelkerk a fost construită în 1872 și a funcționat până în 1977 ca lăcaș de cult romano-catolic. Ulterior, clădirea a găzduit concerte și evenimente culturale. Nu este primul incendiu major din istoria sa. Încă din 1904, turnul original al bisericii a fost distrus de foc.Din fericire, în urma incendiului nu au fost raportate victime, însă mai mulți locuitori din zonă au fost evacuați și au petrecut noaptea în adăposturi temporare, din cauza riscului provocat de scântei.
Spitalele din Olanda au fost, de asemenea, supraîncărcate. Spitalul oftalmologic din Rotterdam a raportat un număr mare de pacienți tineri. Potrivit medicilor, 85% dintre răniți erau minori. Majoritatea se aflau în apropierea artificiilor în momentul accidentelor, iar doi pacienți au avut nevoie de intervenții chirurgicale.
În luna iulie, Senatul Olandei a aprobat o interdicție națională privind deținerea, vânzarea și utilizarea artificiilor. Vor rămâne permise doar cele mai ușoare tipuri. Cu toate acestea, potrivit Asociației Olandeze de Pirotehnie, cheltuielile pentru artificii au atins un record de 129 de milioane de euro.








