În România, unitățile de învățământ sunt deschise, însă profesorii refuză să țină ore
În România, anul școlar a început cu proteste. Unitățile de învățământ sunt deschise, însă mulți elevi riscă să intre în clase unde profesorii refuză să țină ore. Asta se întâmplă după ce ieri, mii de profesori au protestat la București în prima zi de școală, cerând demisia ministrului Educației și renunțarea la măsurile de austeritate adoptate de Guvern.
Anul școlar 2025-2026 a început într-o atmosferă tensionată, dominată de demonstrații ale profesorilor. Sindicatele din Educație au organizat un protest în Capitală, cu mii de profesorii care au mărșăluit de la Piața Victoriei până la Cotroceni. Profesorii au protestat împotriva măsurilor luate de Guvernul Bolojan, printre care creşterea numărului elevilor în clase, micşorarea tarifului pentru plata cu ora, creşterea normei didactice cu două ore şi tăierea unor categorii de burse ale elevilor, scrie Europa Liberă România.
O delegație a cadrelor didactice a avut luni discuții cu președintele Nicușor Dan, la Palatul Cotroceni. Profesorii au formulat două revendicări majore: demisia ministrului Educației și anularea prevederilor din legea privind austeritatea.
NICUȘOR DAN, președintele României: "Haideţi să vedem cum se aşază lucrurile acum şi dacă sunt lucruri care pot fi remediate, ele vor fi remediate. Dar a fost un efort pe mai multe direcţii de a reduce deficitul, ăsta a fost efortul pe educaţie şi cum v-am spus el trebuia început mai devreme ca să fie gata în opt săptămâni."
Președintele a propus o nouă întâlnire, în maximum două luni, când vor fi disponibile date clare privind impactul măsurilor bugetare.
Liderii sindicali au declarat că protestele vor continua și au avertizat că greva generală nu este exclusă.
CORNELIA POPA STAVRI, profesoară: "Este important să știm că supraaglomerarea claselor cu elevi va duce la un act didactic afectat din punct de vedere al calității. Mărirea normei didactice: nu cred că au nevoie copiii de profesori suprasolicitați, obosiți. Este deschiderea unui an cu probleme, unui an în care nu putem vorbi de calitate în educație."
Ministrul Educației a criticat acțiunile profesorilor drept neinspirate și nerealiste, având în vedere actualele constrângeri fiscale și apropiatele evaluări economice internaționale. El a respins posibilitatea modificării legii bugetare sau a demisiei Guvernului.
DANIEL DAVID, ministru al Educației și Cercetării: "Este complet nerealist să te aștepți ca în această perioadă să se întâmple modificări în legea fiscal-bugetară sau că premierul își va da demisa sau că guvernul va cădea. De asemenea, îndrăznesc să spun că este neînțelept, dacă nu, poate neinspirat, să soliciți demisia ministrului care totuși a filtrat măsurile fiscal-bugetare prin grile educaționale"
Între timp, părinții se arată îngrijorați că educația copiilor lor riscă să fie blocată chiar din primele zile de școală.








