Jurnalul orei 15, 24 Octombrie
Jurnalul orei 15:00 24 octombrie 2025, 17:03 | 860

Prezentat de Călin Jucovschi

Oamenii legii au deconspirat o schemă de contrabandă cu aproape două milioane de țigarete la postul vamal Lipcani–Rădăuți-Prut. Produsele din tutun au fost identificate în două autocamioane care urmau să ajungă la București. Șoferii au declarat că transportă puieți decorativi.

Alexandru Munteanu a fost desemnat oficial drept candidat pentru funcția de prim-ministru. Președintele Maia Sandu a semnat astăzi decretul după consultările cu grupurile parlamentare, recent create. Ultima rundă de discuții a avut loc astăzi cu deputații Partidului Acțiune și Solidaritate.

Ședința de judecată programată pentru astăzi în dosarul Nicanor Ciochină, învinuit că a accidentat mortal un adolescent de 14 ani și a fugit de la locul faptei, a fost amânată. De această dată, ședința nu a putut fi desfășurată pentru că martorii apărării nu s-au prezentat în instanță. Ciochină susține că aceștia ar fi fost influențați să nu vină. Mama băiatului lovit mortal spune dezamăgită că lucrurile bat pasul pe loc. Până acum, din cele 59 de ședințe programate, 21 au fost amânate la cererea lui Ciochină, a lui Andronache sau a avocaților acestora.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie