Ucraina și ONU cer tribunal pentru viol
Organizaţia Naţiunilor Unite cere o investigaţie independentă asupra violurilor şi violenţei sexuale în contextul războiului ruso-ucrainean. Potrivit Kievului în timpul ocupației orașului Bucea, soldații ruși ar fi ținut captive în subsoluri aproximativ 25 de femei și adolescente cu vârstele cuprinse între 14 și 24 de ani, care au fost violate repetat. Nouă fete sunt acum însărcinate, a declarat pentru BBC avocatul poporului ucrainean, Ludmila Denisova.
Potrivit autorităților de la Kiev, este imposibil acum de evaluat amploarea crimelor cu caracter sexual, pe care le comit rușii în Ucraina, deoarece multe dintre femeile violate se tem să-i denunțe pe agresori. Jurnaliștii BBC au reușit să discute cu unele victime, printre care o femeie de 50 de ani. Aceasta zice că a fost violată de către un militar cecen. Soțul femeii ar fi încercat să o apere de abuz și a fost împușcat.
Potrivit BBC, femeia crede că atacatorul a fost oprit ulterior de către alți soldați, ruși. Scăpând de violator, Ana, cum au numit-o jurnaliștii britanici, a fugit imediat acasă, unde zăcea soțul ei. L-a îngropat în grădină. Soldații ruși au rămas la Ana pentru câteva zile. Erau mereu drogați sau băuți, a mai povestit Ana pentru BBC.
Comisarul pentru drepturile omului din Parlamentul ucrainean, Ludmila Denisova a declarat pentru sursa citat că Ucraina va cere înființarea unui tribunal special, care să-l judece pe Vladimir Putin pentru crime de război.
O investigaţie independentă asupra violurilor şi violenţei sexuale în contextul războiului declanşat de Rusia în Ucraina cere și Organizaţia Naţiunilor Unite.
SIMA BAHOUS, director executiv, Națiunile Unite pentru Femei: "Auzim tot mai des despre viol şi violenţă sexuală. Aceste acuzaţii trebuie investigate independent, pentru a se asigura că se va face dreptate şi cei vinovaţi vor fi traşi la răspundere."
Numărul total al femeilor și al minorilor violați de către soldații ruși nu este cunoscut, deocamdată.








