Jurnalul orei 15, 24 Noiembrie
Jurnalul orei 15:00 24 noiembrie 2025, 21:39 | 680

Prezentat de Călin Jucovschi

Statele Unite și Ucraina declară că au creat un „plan de pace actualizat şi perfecţionat” pentru a pune capăt războiului declanșat de Rusia. Versiunea inițială a documentului a suscitat opoziția Kievului și a aliaților săi europeni, ai căror reprezentanți au mers duminică la Geneva pentru a evita o pace sub forma unei capitulări. Un nou plan european de pace pentru Ucraina, elaborat de Marea Britanie, Germania și Franța, a fost dat presei.

Republica Moldova intră în iarnă cu depozitele de gaze aproape pline. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică anunță că furnizorii de gaze naturale au constituit peste 99% din stocurile strategice obligatorii - circa 145 milioane metri cubi, pregătiți pentru sezonul rece. Un singur furnizor nu a reușit să atingă nivelul obligatoriu de stocare și urmează a fi sancționat. Potrivit ANRE, rezervele de gaze vor fi suficiente inclusiv pentru regiunea transnistreană.

Chișinăul este marcat în continuare de inscripții în grafie latină, care ascund, de fapt, cuvinte sau îmbinări rusești. „Soyuz”, „Zolușka”, „Azart”, „Stalofka”, „Myata”... Sunt doar câteva exemple, pe care lingviștii le califică drept o insultă la dresa limbii române. În timp ce specialiștii cer reglementări mai stricte, reprezentanții Guvernului susțin că asemenea denumiri respectă standardele legale și pot fi înregistrate oficial.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie