Lansarea MIA Femtech™ la Chișinău: Estetică mamară
Tehnologia MIA Femtech™ a ajuns și în Moldova. La Chișinău a fost lansat un concept modern de armonizare mamară, minim invaziv. Aceste intervenții se realizează exclusiv la Magnum Estetic, fiind prima și singura clinică acreditată MIA din Moldova, iar compania Meddev este distribuitorul oficial, care aduce această inovație pe piața de la noi.
DANIELA OSMAN, Fondatoare Magnum Estetic: "Această tehnică mi-am dorit o pentru mine în primul rând, așadar a fost un imbold foarte puternic de a acționa rapid. Deja avem paciente care au beneficiat de experiența Mia si suntem mândri ca ne reușește."
ALEXANDRU MÎRZA, Director Meddev: "Suntem distribuitori de echipamente medicale și cosmetologice în rm, inclusiv implanturi mamare Motiva, Motiva sunt implanturi mamare destul de inovative și una din tehnologii care ne-a adunat în această seară este MIA Femtech™."
Tehnologia redefinește standardele în estetica mamară, oferind rezultate estetice, fără cicatrici vizibile și cu o recuperare rapidă – o alternativă modernă, adaptată cerințelor din din estetica minim invazivă mondială, care sunt în tendințe și în Moldova.
OLESEA CĂTĂRĂU, Chirurg plastician acreditat MIA: "Este vorba despre o mărire a sânilor care presupune o mărime, o mărime jumătate în plus. Se poate face cu anestezie locală si sedare, respectiv nu mai avem nevoie de anestezie generală, iar la sâni nu mai avem absolut nicio incizie, incizia este ascunsă foarte subtil la subraț intr-un pliu natural."
Evenimentul a reunit specialiști din domeniul frumuseții și al chirurgiei estetice într-un cadru select, în care s-a făcut prezentarea acestei inovații dar și s-a discutat despre noile direcții în chirurgia estetică modernă.
DANIELA CIOCANU, Prezentatoare Jurnal TV: "Mă bucur ca procesul tehnologic este atât de impunător și rotor față blând acum cu femeile pentru ca mia famtech este de fapt o armonizare naturală si minim invazivă."
NICOLETA ADAM, prezentatoare Jurnal TV: "Și am încredere vă recuperarea este mai repede decât îți imaginezi, mi se pare ceva perfect pentru femeile care vor să și facă o schimbare mică și cu accent."
Un nou pas spre estetica modernă, mai sigură și mai naturală, cu Magnum Estetic şi Meddev.








