Jurnalul Săptămânii, 30 Ianuarie

Prezentat de Adrian Prodan

Republica Moldova este neputincioasă în gestionarea patrimoniului său din Ucraina. Din cele 113 proprietăți, care ar trebui să-i aparțină de drept, doar 14 sunt controlate de Chișinău, iar interesele statului sunt apărate de indivizi dubioși. Declarațiile au fost făcute de către deputații Alexandru Slusari și Stela Macari după ședința Comisiei speciale parlamentare privind bunurile imobile ale Republicii Moldova pe teritoriul Ucrainei. În context, Slusari a expediat un demers la Procuratura Generală cu solicitarea de a oferi informații dacă au fost pornite dosare penale pe încercările de deposedare a Republicii Moldova de proprietățile sale în Ucraina și dacă deputatul Vladimir Andronachi are vreun statut juridic în aceste dosare.

Deși în țările europene oamenii demult conștientizează importanța sortării deșeurilor și eliminarea plasticului din viața de zi cu zi, la noi lucrurile stau altfel. Singura stație de sortare a deșeurilor din Republica Moldova a anunțat că se închide. Primarul, însă, a sugerat că reprezentanții companiei ar urmări, de fapt, exercitarea presiunilor asupra autorităților municipale, pentru a obține un venit mai mare. În replică, reprezentații companiei spun că „nu au venit cu solicitări legate de funcționarea sau costul investiției”.

Secolul XXI. Republica Moldova - țară asociată la UE. Sate fără curent electric. Oamenii stau la lumina candelei și se încălzesc cu toate hainele ponosite găsite prin casă. Pentru ei, apa curată este un lux. De obicei, beau apă cu lut și nisip. Vorbim de satul Schinoasa - o localitate din raionul Călărași, situată la aproximativ 60 de kilometri de Chișinău. Tot ce le-a mai rămas în sat este un magazin foarte mic. În rest - nimic. Nici școală, nici grădiniță, nici punct medical.

Opinia ta contează. Comentează!