Eduard Harunjen a câștigat un milion de lei în jumate de an, la Procuratură
Social 3 septembrie 2019, 15:42 | 1331

Fostul procuror general Eduard Harunjen a obținut peste un milion de lei în doar jumătate de an, fiind salariat la Procuratura Generală. Sunt datele incluse în declarația de avere și interese personale pentru anul 2019, depusă de Harunjen.

Astfel, de la începutul anului și până pe 12 iulie, când și-a dat demisia, Eduard Harunjen a primit un milion 46 de mii și 12 de lei. Asta ar însemna un venit lunar salarial de peste 170 de mii de lei. Harunjen a mai indicat un venit de șase mii de lei din activitatea didactică, științifică și de creație la Universitatea de Stat, dar și venitul soției - aproape 78 de mii de lei, de la Arbitrajul Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie. Harunjen deține două terenuri, valoarea unuia fiind de peste 400 de mii de lei, o casă cu o valoare cadastrală de peste un milion de lei, două motociclete, două conturi bancare, dintre care unul cu 650 de mii de lei. 

Opinia ta contează. Comentează!
LIVE