Jurnalul orei 15, 11 Iunie
Prezentat de Vasile Luchianu
Comisia Europeană are un nou pachet de sancțiuni împotriva Federației Ruse. Cel de-al 18-lea pachet vizează două sectoare cheie: energetic și bancar. „Intensificăm presiunea asupra Rusiei, pentru că forța este singurul limbaj pe care îl înțelege Moscova”, a declarat președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen într-o conferință de presă la Bruxelles.
Cel puțin trei oameni au murit și alți 64, inclusiv nouă copii, au fost răniți într-un nou atac cu drone al rușilor asupra orașului Harkov, potrivit Kievului. Pe fondul atacurilor intense ale Rusiei, Washingtonul este dispus să reducă fondurile alocate asistenței militare Ucrainei în viitorul buget al apărării.
Un grup de 19 funcționari din sistemul penitenciar va fi sancționat în cadrul unei anchete realizate de Ministerul Justiției. Se întâmplă după ce nouă persoane, condamnate pe viață, au fost eliberate din Penitenciarul nr. 17 din Rezina, beneficiind de reducerea termenului de detenție. „Modificările operate la legea amnistiei au creat vulnerabilități în sistemul nostru de justiție penală”, a declarat astăzi presei ministrul Justiției, Veronica Mihailov-Moraru.








