Patrula Jurnal TV, 4 Aprilie

Prezentată de Vlad Marcoci

Pretorul sectorului Ciocana, Sinilga Școlnic, este cercetată penal pentru fapte de corupţie, alături de doi poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Ciocana. Centrul Național Anticorupție a publicat înregistrări audio dintre pretorul şi şeful adjunct al Inspectoratului de Poliție Ciocana, Pavel Todică. Cei doi vorbesc despre taxele pe care le cereau de la antreprenori.

Primarul comunei Măcăreşti, raionul Ungheni, Sergiu Manciu, riscă până la zece ani de închisoare pentru corupție. Manciu și un responsabil din cadrul administrației locale sunt bănuiți că au exercitat presiuni asupra administratorului unei companii responsabile de construcţia apeductului din Măcăreşti, cerând mită de peste 400 mii de lei pentru semnarea recepţiei finale a lucrărilor.

Scandal cu poliție și nervi la punctul de colectare a fierului vechi din apropierea orașului Hâncești. Mai multe unități de tehnică de la „Drumuri Ialoveni” au distrus gardul și au săpat un șanț pentru a bloca accesul la punctul de colectare a metalului. Angajații s-au văzut nevoiți să oprească tractorul care săpa, așezându-se în fața acestuia. Autoritățile acuză antreprenorul că activează în adiacentul unui drum național fără autorizație. Proprietarul firmei neagă acuzațiile. La fața locului a intervenit, în număr mare, poliția.

Opinia ta contează. Comentează!
LIVE