Așa zisul procuror-șef al regiunii transnistrene figurează într-un dosar penal demarat de PCCOCS
Justiţie 10 august 2022, 19:44 | 544

Pretinsul procuror-șef din regiunea transnistreană, Anatolii Gurețki, este cercetat penal, fiind bănuit de „privațiunea ilegală de libertate și uzurparea de calități oficiale”. Dosarul este gestionat de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.

Portalul ”Zona de Securitate” a solicitat informații suplimentare de la PCCOCS în contextul în care citarea lui Anatolii Gurețki la Procuratura din Chișinău a coincis cu inițierea de către acesta a unei „legi” ce pedepsește cu închisoare persoanele care se adresează la instanțele naționale sau internaționale, cu privire la abuzurile comise în regiune.

CORNELIU POPESCU, procuror PCCOCS: "Anatol Gurețki a fost citat la procuratură, existând bănuiala rezonabilă de comitere a infracțiunii prevăzute de art. 42, alin (1): ”participanții sunt persoanele care contribuie la săvârșirea unei infracțiuni în calitate de autor, organizator, instigator sau complice” și art. 166, alin (1): ”privațiunea ilegală de libertate a unei persoane, dacă acțiunea nu este legată cu răpirea acesteia, se pedepsește cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 120 la 240 de ore sau cu închisoare de până la doi ani."

În răspunsul expediat de către PCCOCS se mai arată că Gurețki este bănuit de comiterea infracțiunii prevăzută la articolul 351 alin. (2) din Codul penal: Uzurparea de calități oficiale acțiune săvârșită de două sau mai multe persoane. Se pedepsește cu amendă în mărime de 52.500 de lei sau cu închisoare de până la patru ani.

Potrivit portalului ”Zona de Securitate”, așa-zisul procuror general de la Tiraspol, Anatolii Gurețki, ar fi cercetat penal în cauza lui Ghenadie Ciorba, care în 2020 a fost reținut ilegal de către structurile de forță ale regimului separatist și s-a aflat în detenție ilegală mai mult de un an. Pentru pretinse fapte de extremism, acesta a fost condamnat la trei ani și trei luni de închisoare, dar a fost eliberat pe 10 august 2021 sub presiunea publică. După eliberare, Ciorba a început să își caute dreptate și l-a învinuit direct pe pretinsul procuror general, dosarul lui fiind unul din puținele din regiune care a ajuns la PCCOCS, și nu la procuratura din Tighina.

Opinia ta contează. Comentează!