Patrula Jurnal TV, 13 August

Analiza stării criminogene din țară, cazuri șocante, detalii emoționante, imagini exclusive, flagranturi, declarații și dosare de rezonanță din justiție.

Circumstanțele violente ale omorului lui Oleg Horjan provoacă îngrijorări serioase cu privire la siguranța persoanelor care își exprimă disidența împotriva regimului de la Tiraspol. Atenționarea a fost făcută de Asociația Promo-LEX, care a solicitat Raportorului Special al ONU, Irene Khan, să furnizeze recomandări celor responsabili de situația drepturilor omului în regiunea transnistreană.

Principalul suspect în omorul minorei dispărute într-un sat din raionul Rîșcani și-a recunoscut vina. Procurorii urmează să ceară un mandat de arestare pentru 30 de zile tânărului de 21 de ani. Acesta urmează fă fie supus mai multor expertize, inclusiv cea psihiatrică. Fratele acestuia, reținut și el în ziua de marți, a fost eliberat. Cadavrul copilei a fost depistat în șopronul unei case nelocuite, în apropiere de locuința sa. Aceasta a fost strangulată. Poliția nota că suspecți sunt doi frați de 21 și 33 de ani. Expertiza medico-legală va stabili cauza exactă a decesului fetei.

Penitenciarul numărul 17 din Rezina e considerat drept unul dintre cele mai securizate din lume. De altfel, e singura închisoare unde își ispășesc pedeapsa cei care au fost condamnații pe viață în Republica Moldova. Sunt persoane care au comis infracțiuni extrem de grave. Echipa Jurnal TV a filmat viața de după gratii, alături de cei mai periculoși deținuți, unii dintre care au săvârșit omoruri multiple, cu o deosebită cruzime. Am văzut condițiile de detenție, am aflat care este programul zilnic al deținuților, dar și cu ce speranțe își duc traiul.

Opinia ta contează. Comentează!