Avizul Înaltei Curți privind dizolvarea Parlamentului a fost criticat de unele partide, dar salutat de altele
Politic 15 aprilie 2021, 19:46

În timp ce liderii unor partide parlamentare condamnă avizul de astăzi al Curții Constituționale, care deschide calea spre alegeri parlamentare anticipate, alții îl salută. Socialistul Igor Dodon vorbește în termeni duri despre faptul că a fost uzurpată instanța supremă a Moldovei în interesul politic al președintelui țării. Totuși, majoritatea liderilor politici susțin că formațiunile lor sunt pregătite pentru alegeri anticipate.

IGOR DODON, președintele PSRM: "Prin decizia de astăzi, majoritatea judecătorilor de la CC (3 din 5) au uzurpat instanța supremă a Moldovei în interesul politic al președintelui țării, prin aceasta încălcând grav normele constituționale, deciziile proprii adoptate pe parcursul ultimilor ani, recomandările Consiliului Europei și ale Comisiei de la Veneția."

REACȚIA PARTIDULUI ACȚIUNE ȘI SOLIDARITATE LA AVIZUL CC: "Partidul Acţiune şi Solidaritate salută decizia Curţii Constituţionale din Republica Moldova privind existenţa circumstanţelor care justifică dizolvarea Parlamentului de legislatura a X-a. Considerăm că este o decizie favorabilă, justă şi oportună. Aşteptăm decretul prezidenţial de dizolvare a Parlamentului şi declanşarea procesului electoral."

ANDREI NĂSTASE, președintele Platformei DA: "Am luat act de decizia Curții Constituționale, emisă la capătul unei perioade îndelungate în care oamenii au fost mințiți ba cu alegerile anticipate, ba cu guverne partinice, pe fundalul unei crize generalizate fără precedent prin care trece țara. Platforma DA declară că este pregătită pentru alegeri parlamentare anticipate și abordează acest proces cu maximă responsabilitate."

DECLARAȚIILE PARTIDULUI „ȘOR” ȘI PLATFORMEI „PENTRU MOLDOVA” LA AVIZUL CC: "Maia Sandu a vrut, Curtea Constituțională a dat un aviz tehnic: alegeri anticipate pe timp de pandemie tot mai aproape și mai aproape. Ceea ce s-a întâmplat astăzi nu e nici pe departe o rezolvare a crizei politice, ci aprofundarea ei. Noi nu ne temem de alegeri anticipate. Suntem siguri pe noi și pe victoria noastră. Dar orice îmbolnăvire, orice moarte de COVID-19 din timpul alegerilor va fi pe conștiința Maiei Sandu."

PAVEL FILIP, președintele Partidului Democrat: "Gata. Ne-au fericit și cu dizolvarea. Ca prin minune, s-au rezolvat și toate problemele. Cine crede însă că aici se încheie războiul politic greșește amarnic. Abia începe episodul doi. Sincer aș vrea să cred în ipoteza că anticipatele vor salva țara și mă voi bucura dacă așa va fi. Dar știu că în următorul parlament se vor regăsi aceleași partide acuzate azi de corupție."

ANDRIAN CANDU, președintele Pro Moldova: "Anticipate să fie. Prost, bun, adevărat sau trucat, avizul pentru dizolvarea Parlamentului a fost aprobat și vreau să cred că cei care ne-au împins în această zonă de incertitudine să aibă curajul să ia decizii care să scoată țara din anarhie cât mai curând. O nouă rundă de măsurări de orgolii și aplomb sigur nu ne face bine."

Opinia ta contează. Comentează!
LIVE