Jurnalul orei 19, 30 Mai
Prezentat de Sofia Obadă
Cele mai importante titluri ale ediției:
1. „La revedere, școală” au spus astăzi mii de elevi, care urmează să petreacă trei luni de vară în vacanță. Absolvenții claselor a IX-a și a XII-a se pregătesc pentru examenele care le vor contura viitorul.
2. Serviciul Fiscal de Stat a emis decizii de blocare a fondurilor și bunurilor imobile în privința bașcanului Evghenia Guțul și a altor patru persoane din anturajul lui Ilan Șor. Detalii, imediat!
3. Vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, este propus pentru funcția de ambasador în Turcia, iar fostul vicepremier Vladislav Kulminski – pentru funcția de ambasador în Statele Unite ale Americii. Comisia parlamentară politică externă a aprobat astăzi avizele consultative.
4. Propunerea Washingtonului de încetare a focului în Ucraina este „cel mai bun rezultat posibil pentru Rusia, iar Vladimir Putin ar trebui să accepte această ofertă”. Declarația a fost făcută de ambasadorul adjunct interimar al Statelor Unite la ONU, John Kelley.








