Jurnalul orei 15, 15 Martie
Jurnalul orei 15:00 15 martie 2022, 17:16 | 927

Prezentat de Vasile Luchianu

Un protest anti Kremlin a uimit o lume întreagă prin curajul inițiatorului. S-a întâmplat nu oriunde, ci la principalul post de televiziune, controlat de Guvernul rus, în emisie directă! Redactorul Marina Ovseanikova a apărut brusc în spatele prezentatoarei Ecaterina Andreeva cu o pancartă pe care scria ”Opriți războiul!”, ”Nu credeți propagandei!”. Peste câteva secunde, pe post a apărut un reportaj. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a catalogat gestul drept "un act de huliganism”.

Negocierile Kiev-Moscova, în format video, au fost reluate astăzi, după ce ieri au au fost suspendate din motive tehnice. ”Este o activitate complexă şi faptul că ea continuă este deja un lucru pozitiv", a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov. Mai devreme, consilierul prezidențial de la Kiev, Alexei Arestovici, a declarat că o înțelege privind retragerea armatelor beligerante ar putea fi în următoarele două săptămâni.

În noaptea de 14 spre 15 martie, bombardamentele efectuate de armata rusă au distrus multe clădiri în orașul Kiev. În capitala Ucrainei a fost instituită stare de asediu pentru două zile. Oamenilor le ester interzis să iasă din casă, a anunțat primarul Kievului, Vitali Kliciko. Peste 600 de case au fost distruse complet în orașul Harkov, al doilea cel mai populat oraș din Ucraina. Curtea Internațională de Justiție de la Haga se va pronunța miercuri în cazul acuzațiilor de genocid aduse de Ucraina împotriva Federației Ruse.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie