Laburiştii vor reveni la putere în Regatul Unit în urma victoriei lor zdrobitoare asupra conservatorilor
Liderul laburist britanic, Keir Starmer, a primit în mod oficial vineri de la regele Charles al III-lea misiunea de a forma noul guvern, în urma victoriei zdrobitoare a partidului său în alegerile parlamentare de joi. După 14 ani de regim conservator marcat de o succesiune de crize în ultimii ani - Brexit, explozia preţurilor sau succedarea la putere a premierilor, o pagină este întoarsă acum în Regatul Unit, transmite AFP.
Fost avocat specializat în drepturile omului, Keir Starmer, în vârstă de 61 de ani, a intrat în politică abia în urmă cu nouă ani. El va fi al treilea prim-ministru din cei mai puţin de doi ani de domnie ai lui Charles, după conservatorii Liz Truss şi Rishi Sunak. La reşedinţa din Downing Street 10, Starmer a promis că executivul său „va începe imediat munca de schimbare” şi de „reconstrucţie a Regatului Unit”. În timpul campaniei, Starmer a dat asigurări că vrea să relanseze creşterea economică, să redreseze serviciile publice, să întărească drepturile angajaţilor, să reducă imigraţia şi să apropie Marea Britanie de Uniunea Europeană, fără a reveni însă asupra Brexitului, un subiect tabu în campanie.
Potrivit rezultatelor aproape complete, Partidul Laburist a obţinut 412 mandate, mult peste pragul de 326 care îi asigură majoritatea absolută necesară pentru a guverna singur.
Premierul în exerciţiu Rishi Sunak şi-a recunoscut înfrângerea. Într-o declaraţie făcută la Downing Street 10, alături de soția sa, Sunak a subliniat că cetăţenii britanici „au trimis un mesaj clar”.
RISHI SUNAK: "Aceasta este o zi dificilă la capătul unui număr de zile dificile, dar părăsesc acest post onorat că v-am putut fi prim-ministru."
Prin urmare, la Downing Street va ajunge Keir Starmer, fost avocat specializat în drepturile omului. „Schimbarea începe acum”, a promis acesta.
KEIR STARMER: "Nu vă promit că aceasta va fi uşor. Nu este suficient să apeşi pe un buton pentru a schimba o ţară. Aceasta cere muncă grea, o muncă tenace, o muncă hotărâtă."
Partidul Conservator al premierului în exerciţiu Rishi Sunak a obţinut un scor care se anunţă a fi cel mai prost rezultat al său de la începutul secolului al XX-lea: 136 de deputaţi aleşi, comparativ cu 365 în urmă cu cinci ani, în mandatul lui Boris Johnson, scrie Agerpres.








