Jurnalul Sportiv, 11 Februarie
Sport 11 februarie 2022, 20:20 | 1344

Rezultat remarcabil pentru Republica Moldova la Jocurile Olimpice de la Beijing. Biatlonista Alina Stremous s-a clasat pe locul 10 în proba sprint pe distanța 7,5 km. De menționat, că sportiva nu a ratat nici o țintă în poligonul de tragere. Este cel mai bun rezultat al delegației Republicii Moldova la actuala ediție a Olimpiadei ”albe”. În aceeași cursă, cealaltă reprezentantă a Moldovei, Alla Ghilenko a ocupat poziția 86. Cu rezultatul de astăzi, Alina Stremous și-a asigurat un loc și în cursa de urmărire care va avea loc duminică, 13 februarie.

În luptă la baionetă cu marile cluburi care își doresc înființarea unei Superligi, UEFA a făcut o mișcare incredibilă și a reușit să vândă drepturile TV ale Ligii Campionilor pentru o sumă fabuloasă. Noul contract semnat de UEFA pentru vânzarea drepturilor TV ale Ligii Campionilor pentru perioada 2024-2027 către TEAM Marketing și, mai precis pe piața nord-americană, va aduce în conturi exorbitanta sumă de 15 miliarde de euro. Conform publicației spaniole As, artizanul acestei afaceri, care aduce nu mai puțin de 5 miliarde de euro pe sezon și o creștere de 40% față de actualul contract, este patronul clubului PSG, Nasser Al-Khelaifi. Președintele UEFA, Aleksander Ceferin, s-a arătat încântat de succesul negocierilor și a ținut să-l laude public pe Nasser Al-Khelaifi.

Juventus și Fiorentina sunt ultimele 2 echipe calificate în semifinalele Cupei Italiei. Juve a trecut de Sassuolo, scor 2-1 (1-1). Paulo Dybala a deschis scorul pentu Juve în minutul 3, însă Hamed Traore avea să egaleze în minutul 24 și să stabilească rezultatul pauzei. Golul victoriei avea să fie marcat de Dusan Vlahovic, în minutul 88. Juventus se va duela cu Fiorentina, care a dispus de Napoli cu 3-2. Golul victoriei și calificării Fiorentinei, care a jucat în 10 oameni din minutul 79, a fost înscris de Nikola Milenkovic în minutul 90+3. În cea de-a doua semifinală se vor întâlni AC Milan și Inter. Finalistele se vor decide în sistem tur-retur.

FC Barcelona este interesată de serviciile lui Franck Kessié, mijlocașul ivorian al celor de la AC Milan. Contractul lui Kessié se încheie pe 30 iunie, iar ivorianul își dorește să vină la Barcelona, ​​deși sunt și alte cluburi care s-au interesat de el, precum PSG sau Liverpool. Milan, între timp, încearcă să semneze un nou contract cu omul său de bază, dar deocamdată jucătorul nu a dat semne că vrea să rămână în Italia. De la venirea sa la AC Milan de la Atalanta în 2019, ivorianul Kessié a progresat constant, sezon după sezon, devenind unul dintre cei mai importanți fotbaliști de pe San Siro.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie